Ziua 37

Un psalm al lui David. Pentru aducere aminte.

O, Doamne, nu mă lovi când te voi supăra, nu mă pedepsi cu mânia Ta.

Tăietura ta m-a rănit, mâna Ta m-a strivit.

Toată carnea mă doare, de a Ta supărare; până la oase, de atâtea păcate.

Sunt vinovat până peste cap și greutatea mă apasă.

De prost ce-am fost, rănile îmi supurează și-au ajuns să miroasă.

M-am îndoit, spatele mi s-a covrigit, umblu smerit din zori până la asfințit.

Măruntaiele îmi ard în vintre, nu mai am nimic întreg în mine.

Sunt slăbit și foarte istovit, oftez, pentru că inima mă doare.

Doamne, Tu știi tot ce mi-am dorit; de suspinele mele nu Te-ai ferit.

Inima mi se zbate, puterile mă lasă, îmi pierd până şi lumina ochilor.

De bolnav ce sunt, nici cei dragi, nici prietenii nu-mi stau aproape; iar vecinii stau deoparte.

Cei care voiau să mă omoare mă înconjoară, şi cei care voiau să-mi facă rău toată ziua se bucură, mă bârfesc și uneltesc.

Zici că sunt surd și nu aud, zici că sunt mut și nimic nu zic.

Am ajuns să nu mai aud ce spun alții, nici eu nu mai am nimic de spus.

Doamne, pe Tine te aștept; Doamne, Dumnezeul meu Tu să mă auzi,

Când zic: Nu-i lăsa pe dușmanii mei să se bucure că m-am clătinat, nici să râdă că m-am împiedicat.

Sunt gata să cad şi suferința o simt mereu.

Păcatele mi le recunosc și îmi pare rău că am greșit.

Dar duşmanii mei trăiesc bine și se întăresc, cei care pe nedrept mă urăsc se înmulţesc.

Cei care dau răutate pentru binele primit, mă dușmănesc de ce fac bine.

Doamne Dumnezeul meu nu mă lăsa, de mine nu Te îndepărta;

Vino mai repede, ajută-mă, o, Doamne, salvatorule!

De ce are psalmul acest subtitlu? Ce ar trebui să ne amintim? Să ne amintim de câte ori a intervenit Dumnezeu să ne scape! Să ne amintim de câte ori i-am cerut ajutorul, și l-am primit! Să ne amintim câte promisiuni am făcut, dar pe care nu le-am ținut! Să ne amintim că Domnul ne răsplătește pentru acțiunile și gândurile bune, dar ne și pedepsește pentru cele rele. Să ne amintim că în această relație eternă om – Divinitate nu există numai beneficii. Există și suferință, de cele mai multe ori cauzată chiar de către om, de acțiunile și inacțiunile omului. Dar, mai ales, trebuie să ne amintim că Dumnezeul Bunătății este și Dumnezeul judecății, al mâniei și nemulțumirii față de păcate. Ca și la începutul psalmului 6, și acest cântec începe cu pedeapsa primită de către credincios. De aceea el face parte, în mod tradițional, din psalmii penitenței (ca și psalmul 69), care descriu modul cum omul este corectat de Dumnezeu.

Dincolo de experiența dureroasă, înscrisă direct în carne și oase, nu omul ca făptură este penalizat, ci păcatul. Iar extragerea păcatului din corpul sănătos poate fi (și așa este de cele mai multe ori, dureroasă). Pedepsele, care încep cu versetul 2, unde se face referire la săgețile lui Dumnezeu, sunt chetz, adică rănile provocate în carne vie de orice corp ascuțit. Dar rănile sunt și sufletești, nu numai trupești, iar durerile care se simt în trup sunt mai adânci în suflet. Iar substantivul (basar) din versetul 3 confirmă acest lucru, pentru că el trimite inițial la carne (chiar la genitale, în sens eufemistic), dar și la eu, la caracterul și identitatea omului. Durerea e atât de profundă și totală, încât se extinde la toate părțile corpului. E exterioară (la spate, afectează coloana vertebrală), e viscerală, kehsel însemnând toate măruntaiele, tot ce este în interiorul cavității toracice, e în mușchi și în creier, e sufletească. E totală. Curățirea prin suferință este o experiență inimaginabil de dureroasă.

Mesajul nu este unul de acuzare a Creatorului pentru suferințele omului. Psalmistul face o legătură directă, fără dubii, între păcate și rănile (suferințele) trupești. Păcatul și suferința merg împreună, nu le putem separa prin niciun fel de acțiuni sau cuvinte magice. Păcătuim, trebuie să suferim. E o dinamică de tip cauză și efect – nu neapărat că Dumnezeu ne pedepsește, dar suferința decurge natural din păcat. Mă doare carnea, mă dor oasele, sufăr de nu mai pot, din cauza greșelilor mele, zice psalmistul, acceptând pedeapsa și cerându-i lui Dumnezeu doar eliberarea cât mai repede din această stare.

Singurul medic și unicul salvator al omului aflat în această stare este Dumnezeu, nu oamenii, nu vecinii, nu familia.

Psalmul simplificat: Doamne nu te supăra, nu mă pedepsi. Știu că am greșit, dar mă doare carnea și sufletul, nu mai rezist. Doamne, vindecă-mă!