Ziua 40

40

Către dirijorul corului. Un psalm al lui David.

Binecuvântat ești dacă ai grijă de săraci; dacă îți va fi greu, te va scăpa Dumnezeu.

Domnul să-l păzească, viață să-i dăruiască, pe pâmânt să-l fericească şi de dușmani să îl ocrotească.

Dacă suferă Domnul să-l vindece; din patul de boală să îl ridice.

Iar eu am zis așa: "Dă-mi, Doamne, mila Ta; sufletul meu îl poți vindeca, că am păcătuit înaintea Ta"

Dușmaşii mă vorbesc de rău și zic: "Să moară şi numele lui să dispară!"

Când vin să mă vadă, zic doar minciuni; inima lor adună urâciuni, ies afară şi doar asta spun.

Dușmanii se adună și şoptesc, despre mine numai rele vorbesc.

"A păcătuit, de aceea suferă. Din pat nu se mai scoală. Nu se mai vindecă!"

Chiar prietenul meu drag, în care mă încredeam, cu care mâncam la masă, acum mi-a ajuns dușman.

Dar Tu, Doamne, fii bun, scapă-mă, să mă răzbun.

Așa știu că m-ai iubit, pentru că la rău nu m-ai părăsit.

Am fost bun și m-ai sprijinit, m-ai întărit și pe veci te-am slujit.

Domnul Dumnezeul lui Israel este binecuvântat, de acum şi până în veac. Amin. Amin

Și acest psalm începe ca un cântec al fericirii, al binecuvântării, aproape la modul paradoxal, pentru că este o bucurie care are loc în mijlocul suferinței. Ca și psalmul 1 începe cu “așere”, formula introductivă binecuvântat cel care… Și aici îndemnul este similar cu cel expus de Hristos: fie-ți milă de alții, ca să primești la rândul tău milă. Ajută-i pe cei aflați în nevoi, ca să poți cere la rândul tău ajutor.

Psalmul ne învață că nu există nimeni care să ne ajute, nici prietenii, nici apropiații și cu atât mai puțin dușmanii. Doar Domnul Dumnezeu este cu tine la greu. Chiar în situații disperate, atunci când pare că nu mai există soluții, tratamente, vindecări, promisiunea lui Dumnezeu este clară. Dacă ai fost la rândul tău bun și milostiv cu cei bolnavi, boala ta va găsi vindecare, pentru că Domnul Dumnezeul lui Israel este mai puternic decât bolile, suferințele, foametea și toate încercările de pe lume. Iubirea lui se manifestă și atunci când ne merge bine, dar mai ales atunci când suntem la ceas de mare încercare.

Psalmul simplificat. Ai grijă de omul sărac și vei fi binecuvântat. Domnul Dumnezeu va fi cu tine la greu. Dumnezeu este binecuvântat.

Ziua 39

Către dirijorul corului. Un psalm al lui David.

Am stat și l-am așteptat pe Domnul. El s-a aplecat și mi-a ascultat plânsul.

Din murdăria noroiului gros şi din groapă adâncă m-a scos. M-a urcat pe pământ uscat și pe drum drept m-a așezat.

Mi-a spus să cânt un cântec nou, o cântare de laudă pentru Dumnezeu;

Pentru ca mulţi să vadă, să se teamă, şi să creadă în Domnul.

Binecuvântat acela care a crezut în Domnul, care nu s-a îngâmfat, nici zei mincinoși nu a căutat.

Doamne, Dumnezeul meu, ce multe și ce minunate lucruri ai făcut, ce minunate gânduri ai avut pentru noi, nu e nimeni ca Tine! Dacă ar fi să le pomenesc pe toate, nici nu aș putea să le socotesc.

Jertfe de sânge şi sacrificii de carne nu ți-au trebuit, dar mi-ai îngăduit să le pricep pe toate; Tu nu vrei fum și ritualuri pentru iertări de păcate.

De aceea vin înaintea Ta și spun: Înscrie cuvintele Tale în mine.

Mă bucur să fac voia Ta, Dumnezeul meu, legea Ta e scrisă în inima mea".

Voi spune tuturor despre dreptatea în Ta; Doamne, Tu știi că nu voi tăcea.

Bunătatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, am vorbit în gura mare despre adevărul Tău şi despre cum m-ai salvat.

Mila Ta şi dreptatea Ta tuturor le-am arătat.

Dar și Tu, Doamne, dă-mi în continuare mila Ta, arată-mi dreptatea Ta.

O mulțime de rele mă lovesc; greșelile mă copleșesc, așa de multe am adunat, că-mi cresc ca firele de păr din cap; nici nu mai văd bine, și nici inima nu mă mai ține.

Fii bun, Doamne, și scapă-mă; grăbește-te, Doamne, și ajută-mă.

Ruşine tuturor celor ce vor să mă termine, cei care vor să-mi facă rău să fugă de rușine.

Rușine să-i lovească pe cei care zic despre mine: "Așa-i trebuie, ce bine!"

Cei care Te caută, Doamne, să se bucure și să fie fericiți cu Tine.

Cei pe care i-au salvat, să strige neîncetat: "Ce mare e Domnul!"

Eu sunt sărac şi nenorocit, de aceea Domnul m-a îngrijit.

Tu m-ai ajutat și m-ai scăpat; O, Dumnezeul meu, nu mai întârzia.

Psalmul începe repetitiv, ca multe dintre poemele lui David, repetiția fiind un instrument prin care se generează emoție, încărcătură sentimentală. Aliterația consoanelor dă mesajul quavah quavah Yehovah –versul de început sună ca un murmur de răbdare. Biblia ortodoxă urmează Vulgata și exprimă această repetitive cu formula expectans expectavi (așteptând am așteptat), dar simpla reluare a verbului nu acoperă semnificația poetică, respectiv răbdarea, încrederea, liniștea și calmul așteptării intervenției divine.

Groapa la care face referință este Sheol, Iadul, groapa morții fără ieșire, dar și groapa de lut a naturii umane, din josnicia a ceea ce este omul de carne. Destinul nefericit al credinciosului are o utilitate instructivă – pentru ca și alții să vadă, să se teamă, şi să creadă în Dumnezeu. De aceea cântecele care ies din gura credinciosului sunt descrise ca fiind tehilah, adică tocmai psalmi, cântări de slavă, imne de bucurie înălțate lui Dumnezeu, dar și instrucțiuni de viață. Suferința credinciosului, iată, dobândește o finalitate, are un scop precis, acela de a servi drept învățătură pentru cei din jur.

Versetul 5 ne aduce înapoi la primul psalm și la fericirea/ binecuvântarea de a fi credincios. Ashrei hag gever sam Yahvew miwta chov – binecuvântat cel care crede în Domnul indiferent ce se întâmplă, orice ar fi, orice încercări, lupte, dureri i-ar scoate viața înainte. Omul este geber, adică luptătorul, cel care duce un război cu sine, cu lumea, cu viața. Ispitele credinciosului aflat în grele încercări sunt idolatria și mândria, respective încrederea în sine și încrederea în falși zei care promit eliberarea.

Dumnezeul lui Israel nu vrea ritualuri și sacrificii pentru iertarea păcatelor, pentru vindecare sau pentru eliberarea din captivitatea suferinței. El vrea ca Legea lui, Psalmii Lui, învățăturile Lui să devină parte integrantă a vieților noastre. Credinciosul, de fapt, devine o jertfă permanentă, un sacrificiu viu și însuflețit care înalță continuu ofrande lui Dumnezeu. De aceea mă bucur, spune psalmistul (îmi place, asta este fericirea mea) să fac voia Ta, Dumnezeul meu; să simt că Legea ta (cartea, sfaturile, învățăturile) Ta se află în inima mea. Animalele de jertfă, tămăia arsă și sângele vărsat sunt înlocuite cu sufletul credincios.

Ca și în alți psalmi, credinciosul îi propune lui Dumnezeu o relație în oglindă, o dinamică aproape tranzacțională. Doamne, eu am spus tuturor că ești bun, milostiv, adevărat și puternic, dar, la rândul tău, dă-mi milă, bunătate, adevăr și putere.

Psalmul se încheie rotund, concluzionând așteptarea de la început cu un strigăt, Doamne, nu mai întârzia, nu mai sta, că mult nu voi mai rezista.

Ziua 38

Către dirijorul corului, pentru jedunthun. Un psalm al lui David.

Am promis așa: "Să-mi controlez purtările, să nu păcătuiesc cu vorbele;

Gura să mi-o stăpânesc, când pe cei răi îi întâlnesc".

Am amuţit şi m-am umilit, bine n-am vorbit şi durerea mea s-a răscolit.

Ardea inima în mine când tăceam, şi sufletul mi-l aprindeam;

Deci am zis așa: "Doamne, arată-mi cum voi sfârşi, câte zile voi mai trăi, cât de neînsemnat pot fi.

Uite, zilele mele sunt de-o șchioapă, și viața mea, înaintea Ta, e nimica toată.

Toate sunt zadarnice; oamenii, oricât ar fi de buni, sunt deșertăciuni. (Cu strigăte)

Așa trece omul, ca o umbră, așa se agită ca un fum, adună averi și nu știe pentru cine și cum.

Şi-atunci, Doamne, ce mai aștept? Speranța mea e la Tine!

Iartă-mi toate păcatele; să nu râdă proștii de mine.

Stau ca un mut, gura n-o deschid, pentru că știu că Tu m-ai făcut.

Dar nu mă mai bate, că loviturile mâinilor Tale sunt cumplite.

Tu îl pedepsești pe om pentru păcate, ca să se îndrepte; și tot ce are mai scump topești ca o molie, pentru că omul e nimicnicie. (Cu strigăte)  

Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi rugămințile mele ascultă-le; uită-te la lacrimile mele!

Deși sunt străin înaintea Ta, trecător ca și tatăl meu și mama mea.

Dă-mi puțină pace, să mai zâmbesc, înainte de a mă duce şi să mă prăpădesc.

Indicația din supra titlu, pentru jedunthun (sau idutun), este pentru unii comentatori o trimitere la un cântăreț din epocă, pentru alții e o referință la un tip de melodie. Rădăcina cuvântului, însă, este legată ca semnificație de laudă. Dar aici nu e un cântec de laudă, prin urmare avem un indiciu al schimbării de registru dinspre psalmul anterior, plin de durere și suferință, spre această cântare, care nu este doar o cerere de vindecare, ci și o constatare despre efemeritatea ființei umane, despre deșertăciunea orgoliului uman.

Pe de altă parte, psalmul acesta, în mod evident, continuă logica psalmului anterior (vezi versetul 11), iar cele două cântece sunt legate unul de altul pe cale de consecință. După vindecarea de suferințe psalmistul constată că mândria, vanitatea, orgoliul uman sunt simple iluzii, fum și umbre, chiar cause ale pedepsei divine. De fapt omul este neînsemnat, este tselem, simplă manifestare fantomatică, reprezentare iluzorie. Iar nimicnicia individuală omului (iysh) este extinsă la adresa întregii omeniri (adam), toată umanitatea este doar un abur trecător pe lume. Toate lucrurile care ne par importante, gloria lumească, prosperitatea, de fapt viața însăși, sunt trecătoare. Singurul lucru nepieritor este Dumnezeu.

Prin urmare cerința de la final, dă-mi pace, înseamnă chiar lasă-mă în pace, mai dă-mi puțin răgaz, Doamne, lasă-mi un timp de respiro, știu că tu ești Creatorul Atotputernic, nu te rog decât să mă mai îngădui pe lume încă puțin, pentru că oricum nu mai am mult, și oricum voi pieri, deci dă-mi voie să mă mai bucur puțin de faptul că sunt viu și trăiesc. Și să te iubesc!

Psalmul simplificat: Ce să mai vorbesc, tac și mă smeresc. Tu m-ai făcut, Doamne, accept tot ce primesc. Mai dă-mi puțină viață, să mă veselesc.

Ziua 37

Un psalm al lui David. Pentru aducere aminte.

O, Doamne, nu mă lovi când te voi supăra, nu mă pedepsi cu mânia Ta.

Tăietura ta m-a rănit, mâna Ta m-a strivit.

Toată carnea mă doare, de a Ta supărare; până la oase, de atâtea păcate.

Sunt vinovat până peste cap și greutatea mă apasă.

De prost ce-am fost, rănile îmi supurează și-au ajuns să miroasă.

M-am îndoit, spatele mi s-a covrigit, umblu smerit din zori până la asfințit.

Măruntaiele îmi ard în vintre, nu mai am nimic întreg în mine.

Sunt slăbit și foarte istovit, oftez, pentru că inima mă doare.

Doamne, Tu știi tot ce mi-am dorit; de suspinele mele nu Te-ai ferit.

Inima mi se zbate, puterile mă lasă, îmi pierd până şi lumina ochilor.

De bolnav ce sunt, nici cei dragi, nici prietenii nu-mi stau aproape; iar vecinii stau deoparte.

Cei care voiau să mă omoare mă înconjoară, şi cei care voiau să-mi facă rău toată ziua se bucură, mă bârfesc și uneltesc.

Zici că sunt surd și nu aud, zici că sunt mut și nimic nu zic.

Am ajuns să nu mai aud ce spun alții, nici eu nu mai am nimic de spus.

Doamne, pe Tine te aștept; Doamne, Dumnezeul meu Tu să mă auzi,

Când zic: Nu-i lăsa pe dușmanii mei să se bucure că m-am clătinat, nici să râdă că m-am împiedicat.

Sunt gata să cad şi suferința o simt mereu.

Păcatele mi le recunosc și îmi pare rău că am greșit.

Dar duşmanii mei trăiesc bine și se întăresc, cei care pe nedrept mă urăsc se înmulţesc.

Cei care dau răutate pentru binele primit, mă dușmănesc de ce fac bine.

Doamne Dumnezeul meu nu mă lăsa, de mine nu Te îndepărta;

Vino mai repede, ajută-mă, o, Doamne, salvatorule!

De ce are psalmul acest subtitlu? Ce ar trebui să ne amintim? Să ne amintim de câte ori a intervenit Dumnezeu să ne scape! Să ne amintim de câte ori i-am cerut ajutorul, și l-am primit! Să ne amintim câte promisiuni am făcut, dar pe care nu le-am ținut! Să ne amintim că Domnul ne răsplătește pentru acțiunile și gândurile bune, dar ne și pedepsește pentru cele rele. Să ne amintim că în această relație eternă om – Divinitate nu există numai beneficii. Există și suferință, de cele mai multe ori cauzată chiar de către om, de acțiunile și inacțiunile omului. Dar, mai ales, trebuie să ne amintim că Dumnezeul Bunătății este și Dumnezeul judecății, al mâniei și nemulțumirii față de păcate. Ca și la începutul psalmului 6, și acest cântec începe cu pedeapsa primită de către credincios. De aceea el face parte, în mod tradițional, din psalmii penitenței (ca și psalmul 69), care descriu modul cum omul este corectat de Dumnezeu.

Dincolo de experiența dureroasă, înscrisă direct în carne și oase, nu omul ca făptură este penalizat, ci păcatul. Iar extragerea păcatului din corpul sănătos poate fi (și așa este de cele mai multe ori, dureroasă). Pedepsele, care încep cu versetul 2, unde se face referire la săgețile lui Dumnezeu, sunt chetz, adică rănile provocate în carne vie de orice corp ascuțit. Dar rănile sunt și sufletești, nu numai trupești, iar durerile care se simt în trup sunt mai adânci în suflet. Iar substantivul (basar) din versetul 3 confirmă acest lucru, pentru că el trimite inițial la carne (chiar la genitale, în sens eufemistic), dar și la eu, la caracterul și identitatea omului. Durerea e atât de profundă și totală, încât se extinde la toate părțile corpului. E exterioară (la spate, afectează coloana vertebrală), e viscerală, kehsel însemnând toate măruntaiele, tot ce este în interiorul cavității toracice, e în mușchi și în creier, e sufletească. E totală. Curățirea prin suferință este o experiență inimaginabil de dureroasă.

Mesajul nu este unul de acuzare a Creatorului pentru suferințele omului. Psalmistul face o legătură directă, fără dubii, între păcate și rănile (suferințele) trupești. Păcatul și suferința merg împreună, nu le putem separa prin niciun fel de acțiuni sau cuvinte magice. Păcătuim, trebuie să suferim. E o dinamică de tip cauză și efect – nu neapărat că Dumnezeu ne pedepsește, dar suferința decurge natural din păcat. Mă doare carnea, mă dor oasele, sufăr de nu mai pot, din cauza greșelilor mele, zice psalmistul, acceptând pedeapsa și cerându-i lui Dumnezeu doar eliberarea cât mai repede din această stare.

Singurul medic și unicul salvator al omului aflat în această stare este Dumnezeu, nu oamenii, nu vecinii, nu familia.

Psalmul simplificat: Doamne nu te supăra, nu mă pedepsi. Știu că am greșit, dar mă doare carnea și sufletul, nu mai rezist. Doamne, vindecă-mă!

Ziua 36

Un psalm al lui David

Nu te îngrijora din pricina celor păcătoși, pe cei răi nu-i invidia.

Mai repede ca paiele se vor usca și ca iarba verde vor dispărea.

Crede în Domnul şi fă bine; Lumea e a ta, bucură-te liniștit de ea.

Domnul e darnic, îți va da tot ce vrea inima ta.

Mergi cu Domnul în viață, ai încredere în El, te va duce unde vrei.

Credința ta va lumina, dreptatea ca lumina zilei se va arăta.

Crede în Domnul, nu te neliniști; nu-l invidia pe cel care se înbogățește și păcătuiește.

Nu te mânia, nu te înfuria; stai calm, să nu păcătuiești la rândul tău.

Cei răi vor pieri; dar cei care cred în Domnul pământul îl vor moşteni.

Nu mai e mult, și cel rău nu va mai fi, în locul lui nimic nu vei găsi.

Însă cei blânzi vor moşteni pământul, şi pentru totdeauna se vor bucura de pace.

Cel rău face planuri împotriva credinciosului şi scrâşnește din dinţi împotriva lui.

Domnul râde de omul rău, știe când îi vine rândul.

Păcătoşii și-au scos cuțitele, și-au încărcat armele, vor să-l doboare pe omul blând, să-i ucidă pe cei drepţi.

Cuțitul în inima lor va intra, armele li se vor strica.

Mai bine puţin cu dreptate, decât mult cu păcate.

Domnul va zdrobi mâinile și picioarele celor răi, dar pe cei buni îi va întări.

Domnul știe câte zile au cei fără păcate şi moştenirea lor va dura o eternitate.

În vremuri grele nu se vor ruşina şi în zilele de foamete se vor sătura.

Cei răi vor pieri, bunăstarea celor care îl urăsc pe Domnul ca fumul se va risipi.

Cel rău ia şi nu mai dă înapoi, dar credinciosul dă cu bunătate.

Cei binecuvântați de El pământul îl vor moşteni, dar cei blestemați vor pieri.

Domnul știe unde merge omul, și se bucură să îl vadă pe calea Lui.

Chiar dacă se va împiedica, nu cădea, pentru că Domnul îl ține de mână.

Am fost copil și am îmbătrânit, dar în viața n-am întâlnit om credincios fără ajutor, niciodată pâine copiii lui n-au cerșit.

Zi de zi îi ajută pe alții și e darnic, iar urmașii lui vor fi binecuvântați.

Fugi de rău, fă bine, şi vei trăi în eternitate.

Domnul iubește dreptatea, pe cei credincioși nu-i va părăsi, veșnic îi va ocroti. Dar sămânța celor răi va pieri.

Cei drepți pământul îl vor moşteni şi veșnic aici vor locui.

Credinciosul vorbește cu înţelepciune, pe limbă are dreptate.

Are în inimă Legea lui Dumnezeu şi de la drumul drept nu se abate.

Cel păcătos încearcă mereu să-l omoare pe credincios.

Dar Domnul nu-l va lăsa pe mâna rălui, nici nu-l va condamna pe nedrept.

Aşteaptă-l pe Domnul, rămâi pe calea Lui! El te va înălța să stăpâneşti pământul și vei vedea cum vor pieri păcătoşii.

L-am văzut pe cel rău prinzând putere şi întinzându-se ca rădăcinile unui copac sub pământ.

Apoi s-a uscat şi n-a mai fost, m-am uitat după el şi nu l-am găsit.

Uită-te la omul curat, privește spre omul cinstit, făcătorul de pace lasă ceva în urma lui.

Dar toți necredincioșii vor pieri la fel şi în urma lor nu va rămâne nimic.

Scăparea credincioșilor e la Domnul, El îi va ajuta la greu.

Domnul îi va proteja, îi va salva, şi-i va scoate din mâna păcătoşilor; îi va mântui pentru că au crezut în El.

Psalmul începe cu un îndemn care, într-un limbaj comun ar suna cam așa: nu te înfuria, nu te ambala și nu te agita din pricina celor răi. Ce-ți pasă ție de ei, pentru că ei vor dispărea, vor fi distruși și nimiciți?! De ce îți faci păcate pentru alții, din invidie? Tu rămâi credincios, iar Domnul îți va da tot ce îți trebuie.

Textul accentuează în repetate rânduri natura inconsistentă a păcătoșilor - adeseori comparată în Psaltire cu nisipul sau cu paiele duse de vânt. Această inconsistență este pusă în opoziție (pozitivă) cu stabilitatea vieții oferite credinciosului de către Dumnezeu. Versetul 7 va relua apoi ideea inițială, repetiția subliniind importanța îndemnulu: stai liniștit, stai calm, fii tare în credința față de Dumnezeu. Nu te mai uita în stânga și dreapta să vezi ce fac necredincioșii. Iar verbul utilizat în versetul 3 se leagă de descrierea anterioară a celor păcătoși, care trăiesc pe pământ ca iarba pieritoare, în timp ce omul drept și bun trăiește pe lume ca să se hrănească liniștit, să pască (la propriu), iarba verde dată de Dumnezeu pe pământ. Moștenirea cea bună (a bunătății, generozității și credinței) sunt garanția vieții veșnice. Aici anav, blândețea (smerenia, bunătatea) se opun trăsăturilor răului, care sunt furia, răutatea, invidia, lăcomia.

Și în cazul omului bun și al omului rău, Dumnezeu are zilele numărate, adică știe exact câtă viață avem și câte zile vom trăi. Și unul și altul vor pieri, diferența este că unii vor dispărea pentru veșnicie, iar ceilalți vor moșteni veșnicia.

Uneori ni se pare că păcătoșii o duc bine, în goana lor după posesiunile materiale, dar psalmistul ne spune explicit că Dumnezeu va rupe mâinile (și picioarele am accentuat eu) păcătoșilor, pentru că va distruge puterea lor aparentă, nimicește orice ar avea, temporar, aceștia. Avertismentul adresat credincioșilor, este, iarăși reluat. La versetul 20 psalmistul folosește o metaforă inteligibilă istoric, dar explicită în contextul păstorilor de oi din Palestina. Ca grăsimea de pe carnea de miel vor arde și vor dispărea în fum, spune textual. Referința aceasta e greu de transpus, mai ales că grăsimea aici are multiple sensuri și se referă la propriu la seul care ardea în altare, dar și la prosperitate, la bunăstarea materială. Explicația vine în versetul următor, unde comportamentul păcătosului, al omului rău (rasha) este dominat de egoism, în timp ce credinciosul, omul bun (tzadik) este generos. Răutatea se va risipi, dar bunătatea se va aduna și va rămâne din generație în generație.

Modelul spre care ne îndrumă psalmistul sunt oamenii buni, generoși, milostivi, cinstiți, pașnici, drepți, care nu mint și nu înșeală. Spre aceștia ne îndeamnă să privim, pentru a învăța comportamente, în timp ce oamenii răi, egoiști, păcătoși nu trebuie să ne preocupe, pentru că de ei se va ocupa, la timpul potrivit, Domnul (YHWH).

Psalmul simplificat: Nu-i invidia pe cei răi. Ce-ți pasă ție de ei, ei vor dispărea, vor fi distruși și nimiciți?! Tu rămâi credincios, fii bun si darnic, iar Domnul îți va da tot ce îți trebuie.

Ziua 35

Către dirijorul corului. Un psalm al lui David, slujitorul lui Dumnezeu.

Așa își spune necredinciosul în adâncul inimii lui, voi păcătui, pentru că nu mi-e frică de Dumnezeu.

Dar se amăgeşte când zice că nu greșește şi când nu-i pare rău când face păcate.

Scoate pe gură numai minciună și răutate; bine nu a mai făcut.

Și noaptea în pat plănuiește răutăți; a pornit pe calea răutății și răul i-a plăcut.

Doamne, Binele Tău e până la cer şi dreptatea Ta e până la nori.

Bunătatea Ta e înaltă ca munții, judecata Ta e ca marea de adâncă, Doamne; Tu ai grijă de oameni şi de animale.

Scumpă e bunătatea Ta, Dumnezeule, iar fiii lui Adam se adăpostesc la umbra aripilor Tale.

Toți se satură cu hrana Ta și cu apa Ta se potolesc.

Tu ești izvorul vieţii, din lumina Ta vedem lumină.

Întinde bunătatea Ta peste cei buni şi dreptatea Ta peste cei drepţi.

Să nu mă calce în picioare cei mândri, nici mâna păcătoșilor să nu mă atingă.

Păcătoșii au căzut, din groapă nu se mai ridică.

Fiind adresat dirijorului acest psalm este unul de factură instructivă. Nu faceți ca ei, ne spune psalmistul, nu fiți necredincioși, pentru că necredința duce, așa cum se vede din ultimul verset, la moarte.

Strict tehnic, psalmul e dificil de înțeles din primul verset, acesta fiind unul dintre cele mai complexe din punctul de vedere al exprimării în textul ebraic. De aceea a fost tradus în mai multe moduri, unele incomprehensibile. Problema vine din faptul că nu știm cine vorbește, cine se adresează inimii credinciosului. Necredința păcătosului vorbește către sufletul celui drept? Dumnezeu vorbește despre necredință? Necredinciosul îndeamnă spre renunțarea la frica de Dumnezeu? Sau, mai simplu, Așa își spune păcătosul în inima lui: Voi păcătui, pentru că nu mă tem de Dumnezeu! Și continuă: unde e Dumnezeu? Nu mi-e frică de El, deci pot să fac ce vrea inima mea și gândul meu păcătos. Aceasta este sfidarea de la care începe psalmul.

De fapt în acest psalm avem un portret robot al păcătosului – plin de minciună, nepăsare, dispreț față de Dumnezeu, față de bunătate, dirijat de egoism, cuprins de auto-suficiență. El crede că totul i se cuvine, că poate face ce vrea. Descrierea păcătosului este în oglindă cu caracterizările omului credincios. Dacă credinciosul plânge noapte în pat, gândindu-se cum să facă binele, cu părere de rău pentru greșelile de peste zi, păcătosul este o imagine răsturnată. Și noaptea se gândește numai la răutăți, plănuiește noi și noi ticăloșii, pune la cale și mai multe păcate, totul pentru că nu se teme de Dumnezeu.

Ca reacție, psalmistul se adresează direct lui Elohim, și vorbește despre fiii lui Adam, care se ascund sub poala hainelor lui Dumnezeu cel Atotputernic. Termenul ebraic pentru aripă este similar cu cel pentru faldurile hainelor. Oricare ar fi traducerea, semnificația e una singură. În calea răutății fără margini a păcătosului există un singur adăpost: Domnul Dumnezeu.

De ce să facem binele, este întrebarea subiacentă în acest psalm, dacă păcătosul alege calea răutății totale? Răspunsul se găsește în expresia din finalul versetului 8, adainecha trimite direct la eden (ayden), respectiv Paradisul unde se găsește tot binele, desfătarea, binecuvântarea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu. De acolo izvorăște și hrana și apa cu care, temporar, ne desfătăm pe acest pământ și tot acolo se vor întoarce, la Domnul, singura sursă a Binelui. Evident, groapa de la finalul versetului, unde au căzut cei care fac răul și nedreptatea, este metaforică. Ei sunt în afara lumii lui Dumnezeu, au ales mândria și acțiunile rele, din această capcană ei nu mai au scăpare. Sunt în afara Paradisului (a Raiului), deci sunt în Iad.

Psalmul simplificat: Omului rău nu-i e frică de Dumnezeu. Minte, face păcate fără rușine. Dar Domnul e Bun, pe cei buni îi apără, pe cei răi îi distruge.

Ziua 34