Ziua 35

Către dirijorul corului. Un psalm al lui David, slujitorul lui Dumnezeu.

Așa își spune necredinciosul în adâncul inimii lui, voi păcătui, pentru că nu mi-e frică de Dumnezeu.

Dar se amăgeşte când zice că nu greșește şi când nu-i pare rău când face păcate.

Scoate pe gură numai minciună și răutate; bine nu a mai făcut.

Și noaptea în pat plănuiește răutăți; a pornit pe calea răutății și răul i-a plăcut.

Doamne, Binele Tău e până la cer şi dreptatea Ta e până la nori.

Bunătatea Ta e înaltă ca munții, judecata Ta e ca marea de adâncă, Doamne; Tu ai grijă de oameni şi de animale.

Scumpă e bunătatea Ta, Dumnezeule, iar fiii lui Adam se adăpostesc la umbra aripilor Tale.

Toți se satură cu hrana Ta și cu apa Ta se potolesc.

Tu ești izvorul vieţii, din lumina Ta vedem lumină.

Întinde bunătatea Ta peste cei buni şi dreptatea Ta peste cei drepţi.

Să nu mă calce în picioare cei mândri, nici mâna păcătoșilor să nu mă atingă.

Păcătoșii au căzut, din groapă nu se mai ridică.

Fiind adresat dirijorului acest psalm este unul de factură instructivă. Nu faceți ca ei, ne spune psalmistul, nu fiți necredincioși, pentru că necredința duce, așa cum se vede din ultimul verset, la moarte.

Strict tehnic, psalmul e dificil de înțeles din primul verset, acesta fiind unul dintre cele mai complexe din punctul de vedere al exprimării în textul ebraic. De aceea a fost tradus în mai multe moduri, unele incomprehensibile. Problema vine din faptul că nu știm cine vorbește, cine se adresează inimii credinciosului. Necredința păcătosului vorbește către sufletul celui drept? Dumnezeu vorbește despre necredință? Necredinciosul îndeamnă spre renunțarea la frica de Dumnezeu? Sau, mai simplu, Așa își spune păcătosul în inima lui: Voi păcătui, pentru că nu mă tem de Dumnezeu! Și continuă: unde e Dumnezeu? Nu mi-e frică de El, deci pot să fac ce vrea inima mea și gândul meu păcătos. Aceasta este sfidarea de la care începe psalmul.

De fapt în acest psalm avem un portret robot al păcătosului – plin de minciună, nepăsare, dispreț față de Dumnezeu, față de bunătate, dirijat de egoism, cuprins de auto-suficiență. El crede că totul i se cuvine, că poate face ce vrea. Descrierea păcătosului este în oglindă cu caracterizările omului credincios. Dacă credinciosul plânge noapte în pat, gândindu-se cum să facă binele, cu părere de rău pentru greșelile de peste zi, păcătosul este o imagine răsturnată. Și noaptea se gândește numai la răutăți, plănuiește noi și noi ticăloșii, pune la cale și mai multe păcate, totul pentru că nu se teme de Dumnezeu.

Ca reacție, psalmistul se adresează direct lui Elohim, și vorbește despre fiii lui Adam, care se ascund sub poala hainelor lui Dumnezeu cel Atotputernic. Termenul ebraic pentru aripă este similar cu cel pentru faldurile hainelor. Oricare ar fi traducerea, semnificația e una singură. În calea răutății fără margini a păcătosului există un singur adăpost: Domnul Dumnezeu.

De ce să facem binele, este întrebarea subiacentă în acest psalm, dacă păcătosul alege calea răutății totale? Răspunsul se găsește în expresia din finalul versetului 8, adainecha trimite direct la eden (ayden), respectiv Paradisul unde se găsește tot binele, desfătarea, binecuvântarea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu. De acolo izvorăște și hrana și apa cu care, temporar, ne desfătăm pe acest pământ și tot acolo se vor întoarce, la Domnul, singura sursă a Binelui. Evident, groapa de la finalul versetului, unde au căzut cei care fac răul și nedreptatea, este metaforică. Ei sunt în afara lumii lui Dumnezeu, au ales mândria și acțiunile rele, din această capcană ei nu mai au scăpare. Sunt în afara Paradisului (a Raiului), deci sunt în Iad.

Psalmul simplificat: Omului rău nu-i e frică de Dumnezeu. Minte, face păcate fără rușine. Dar Domnul e Bun, pe cei buni îi apără, pe cei răi îi distruge.