Ziua 31

(Un psalm al lui David. Urmați instrucțiunile.)

Binecuvântat este cel căruia greșelile i s-au iertat, căruia păcatul i-a fost anulat.

Binecuvântat omul căruia Domnul defectele nu i le-a numărat, în al cărui suflet răutate nu a aflat.

Când păcatul am vrut să mi-l trec sub tăcere, oasele mi s-au măcinat de atâta durere.

Toată ziua și toată seara Ți-am simțit povara, și tot sângele mi s-a uscat, cum seacă râurile vara. (Cu strigăte)

Apoi păcatul meu Ți l-am spus, și greșelile nu mi le-am mai ascuns.

Am zis așa în sinea mea: Domnului îi voi spune greșeala mea.

Iar Tu, Doamne, ai iertat răutatea mea. (Cu strigăte).

De aceea toți credincioșii să se roage, cât mai e timp de rugăciune.
Când va veni potopul și necazurile pe ei nu îi va prinde.

Tu ești ascunzătoarea mea, de dușmanul meu Tu mă vei proteja.

Tu mă acoperi, tu mă păzești; laude ți-am cântat, pentru că Tu m-ai salvat. (Cu strigăte)

Domnul zice: Ascultă învățăturile mele, eu te voi îndruma pe unde vei merge, ochii mei te vor supraveghea în fiecare zi din viața ta.

Nu te purta ca un cal sălbatic, ca un catâr fără minte, pe care trebuie să îi strunești și să le rupi fălcile în zăbală ca să te asculte.

Multe sunt durerile păcătosului, dar mila îl va înconjura pe cel ce crede în Domnul.

Bucuraţi-vă cu Domnul şi veseliţi-vă, drepţilor, lăudaţi-vă, toţi cei cu inima curată!

Supratitlul original numește acest psalm un maskil al lui David. Deși există 13 psalmi denumiți astfel, nu se știe, nici în acest caz, ce semnifică termenul - cel mai probabil fiind o referință muzicală. Tradus în variantele românești ca un psalm al priceperii cuvântul nu redă natura profund didactică a acestui cânt. Este un psalm care ne învață cum să ne purtăm, cum să obținem iertarea lui Dumnezeu, ce să facem în viață. De aceea am transpus maskil cu instrucțiuni – ele pot fi indicații muzicale, dar sunt, cu siguranță sfaturi de viață. Simplu spus: Ascultă indicațiile lui Dumnezeu, și vei fi fericit.

Psalmul este o succesiune de fericiri (ashrei), fiind în mod explicit legat de definiția din Psalmul 1, calitățile atribuite credinciosului fiind reluate apoi în detaliu. Am ales să folosesc binecuvântarea ca traducere a termenului ashre, pentru că nu este vorba de fericire (de multe ori fericire lumească), ci mai mult, de starea de bine dată de prezența lui Dumnezeu.

Dumnezeu face o serie de acțiuni vindecătoare, raportate la păcatele oamenilor (peshwa, chataah, avon, remiyah - greșelile, fărădelegile, nedreptățile, păcatele). Printr-o succesiune de verbe asociate acestor substantive negative (nesui, kesui, lo yachshob), Dumnezeu le ia pe rând și le aruncă, le ascunde, le uită. Greșelile omenești sunt, pur și simplu, șterse, dispar, nu mai sunt văzute, se pierd. Acest ritm interior al relației cu Domnul transpare din întreg psalmul: Dumnezeu ne iartă dacă mărturisim și ne recunoaștem greșelile (față de El, nu neapărat în mod public).

Însă dacă Dumnezeu poate ascunde păcatele omului (termenul se referă explicit la faptul că Domnul pune la ascuns greșelile, le bagă sub preș), omul nu poate. Tăcerea credinciosului nu e binevăzută pentru că tăcerea aici nu este doar o formă de a fi taciturn, ci chiar trecerea sub tăcere a greșelilor, încercarea de a ascunde păcatul prin omisiune. Iar aceasta aduce nu doar suferință emoțională, ci și durere fizică, golirea de putere a corpului. Ascunderea păcatului duce la pierderea energiei vieții, termenul ebraic este leshad (care este zeamă, sevă, puterile corpului)

Amânarea spovedaniei, a recunoașterii vinovăției este inacceptabilă, trebuie făcută înainte de a se dezlănțui mânia pedepsei divine. Potopul aici este o trimitere la cea mai brutală formă de pedeapsă la care a recurs Dumnezeu, când, ne spune Vechiul Testament, a distrus tot neamul omenesc pentru păcătoșenia lui. Dumnezeu nu încetează să ne judece, în sensul că nu încetează să ne evalueze, de multe ori suntem potopiți de încercări, singura ieșire propusă de psalmist fiind refugiul în ascunzătoarea care este Domnul (referința la arca lui Noe este directă). După ce trec apele (încercările), răsare soarele și vine bucuria.

Aici psalmistul include o intercalare, schimbă registrul și introduce vocea lui Dumnezeu, pe care o auzim cu claritate și duritate. Omul este comparat cu animalele sălbatice și cu cele îndărătnice. Prima, calul sălbatic, este o trimitere la natura viscerală a omului, pe care credinciosul trebuie să o țină sub control, animalitatea noastră trebuie să fie secundară, să fie îmblânzită de divinitatea noastră. Pe al doilea palier, printr-o brutală echivalență cu catârul, respectiv cu mamiferul ambiguu, incapabil să se reproducă, care este o monstruozitate, nu e nici cal nici măgar, adică nici credincios, nici necredincios, pur și simplu o ființă fără destin, fără direcție, care suferă din pricina propriilor indecizii. Uneori suferința vine pur și simplu din neascultarea vocii lui Dumnezeu. Nu suferim pentru că Domnul ne pedepsește, ci pur și simplu pentru că tragem în altă direcție decât vrea El, iar zăbala ne sfâșie carnea și ne umple de durere.   

Numai că atunci când se instaurează ascultarea, vine și binecuvântarea și iertarea lui Dumnezeu. Și singura emoție pe care o mai poate simți inima curată a credinciosului este bucuria, fericirea, manifestate în cântec de laudă la adresa Creatorului. Slavă Ție, Mărire Ție, Laudă Ție!

Psalmul simplificat: Să ne bucurăm că Dumnezeu ne iartă, putem trăi fericiți. Dacă, însă, nu ne recunoaștem greșelile, vom fi nefericiți. Lăudat să fie Dumnezeu!