Ziua 40

40

Către dirijorul corului. Un psalm al lui David.

Binecuvântat ești dacă ai grijă de săraci; dacă îți va fi greu, te va scăpa Dumnezeu.

Domnul să-l păzească, viață să-i dăruiască, pe pâmânt să-l fericească şi de dușmani să îl ocrotească.

Dacă suferă Domnul să-l vindece; din patul de boală să îl ridice.

Iar eu am zis așa: "Dă-mi, Doamne, mila Ta; sufletul meu îl poți vindeca, că am păcătuit înaintea Ta"

Dușmaşii mă vorbesc de rău și zic: "Să moară şi numele lui să dispară!"

Când vin să mă vadă, zic doar minciuni; inima lor adună urâciuni, ies afară şi doar asta spun.

Dușmanii se adună și şoptesc, despre mine numai rele vorbesc.

"A păcătuit, de aceea suferă. Din pat nu se mai scoală. Nu se mai vindecă!"

Chiar prietenul meu drag, în care mă încredeam, cu care mâncam la masă, acum mi-a ajuns dușman.

Dar Tu, Doamne, fii bun, scapă-mă, să mă răzbun.

Așa știu că m-ai iubit, pentru că la rău nu m-ai părăsit.

Am fost bun și m-ai sprijinit, m-ai întărit și pe veci te-am slujit.

Domnul Dumnezeul lui Israel este binecuvântat, de acum şi până în veac. Amin. Amin

Și acest psalm începe ca un cântec al fericirii, al binecuvântării, aproape la modul paradoxal, pentru că este o bucurie care are loc în mijlocul suferinței. Ca și psalmul 1 începe cu “așere”, formula introductivă binecuvântat cel care… Și aici îndemnul este similar cu cel expus de Hristos: fie-ți milă de alții, ca să primești la rândul tău milă. Ajută-i pe cei aflați în nevoi, ca să poți cere la rândul tău ajutor.

Psalmul ne învață că nu există nimeni care să ne ajute, nici prietenii, nici apropiații și cu atât mai puțin dușmanii. Doar Domnul Dumnezeu este cu tine la greu. Chiar în situații disperate, atunci când pare că nu mai există soluții, tratamente, vindecări, promisiunea lui Dumnezeu este clară. Dacă ai fost la rândul tău bun și milostiv cu cei bolnavi, boala ta va găsi vindecare, pentru că Domnul Dumnezeul lui Israel este mai puternic decât bolile, suferințele, foametea și toate încercările de pe lume. Iubirea lui se manifestă și atunci când ne merge bine, dar mai ales atunci când suntem la ceas de mare încercare.

Psalmul simplificat. Ai grijă de omul sărac și vei fi binecuvântat. Domnul Dumnezeu va fi cu tine la greu. Dumnezeu este binecuvântat.

Ziua 39

Către dirijorul corului. Un psalm al lui David.

Am stat și l-am așteptat pe Domnul. El s-a aplecat și mi-a ascultat plânsul.

Din murdăria noroiului gros şi din groapă adâncă m-a scos. M-a urcat pe pământ uscat și pe drum drept m-a așezat.

Mi-a spus să cânt un cântec nou, o cântare de laudă pentru Dumnezeu;

Pentru ca mulţi să vadă, să se teamă, şi să creadă în Domnul.

Binecuvântat acela care a crezut în Domnul, care nu s-a îngâmfat, nici zei mincinoși nu a căutat.

Doamne, Dumnezeul meu, ce multe și ce minunate lucruri ai făcut, ce minunate gânduri ai avut pentru noi, nu e nimeni ca Tine! Dacă ar fi să le pomenesc pe toate, nici nu aș putea să le socotesc.

Jertfe de sânge şi sacrificii de carne nu ți-au trebuit, dar mi-ai îngăduit să le pricep pe toate; Tu nu vrei fum și ritualuri pentru iertări de păcate.

De aceea vin înaintea Ta și spun: Înscrie cuvintele Tale în mine.

Mă bucur să fac voia Ta, Dumnezeul meu, legea Ta e scrisă în inima mea".

Voi spune tuturor despre dreptatea în Ta; Doamne, Tu știi că nu voi tăcea.

Bunătatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, am vorbit în gura mare despre adevărul Tău şi despre cum m-ai salvat.

Mila Ta şi dreptatea Ta tuturor le-am arătat.

Dar și Tu, Doamne, dă-mi în continuare mila Ta, arată-mi dreptatea Ta.

O mulțime de rele mă lovesc; greșelile mă copleșesc, așa de multe am adunat, că-mi cresc ca firele de păr din cap; nici nu mai văd bine, și nici inima nu mă mai ține.

Fii bun, Doamne, și scapă-mă; grăbește-te, Doamne, și ajută-mă.

Ruşine tuturor celor ce vor să mă termine, cei care vor să-mi facă rău să fugă de rușine.

Rușine să-i lovească pe cei care zic despre mine: "Așa-i trebuie, ce bine!"

Cei care Te caută, Doamne, să se bucure și să fie fericiți cu Tine.

Cei pe care i-au salvat, să strige neîncetat: "Ce mare e Domnul!"

Eu sunt sărac şi nenorocit, de aceea Domnul m-a îngrijit.

Tu m-ai ajutat și m-ai scăpat; O, Dumnezeul meu, nu mai întârzia.

Psalmul începe repetitiv, ca multe dintre poemele lui David, repetiția fiind un instrument prin care se generează emoție, încărcătură sentimentală. Aliterația consoanelor dă mesajul quavah quavah Yehovah –versul de început sună ca un murmur de răbdare. Biblia ortodoxă urmează Vulgata și exprimă această repetitive cu formula expectans expectavi (așteptând am așteptat), dar simpla reluare a verbului nu acoperă semnificația poetică, respectiv răbdarea, încrederea, liniștea și calmul așteptării intervenției divine.

Groapa la care face referință este Sheol, Iadul, groapa morții fără ieșire, dar și groapa de lut a naturii umane, din josnicia a ceea ce este omul de carne. Destinul nefericit al credinciosului are o utilitate instructivă – pentru ca și alții să vadă, să se teamă, şi să creadă în Dumnezeu. De aceea cântecele care ies din gura credinciosului sunt descrise ca fiind tehilah, adică tocmai psalmi, cântări de slavă, imne de bucurie înălțate lui Dumnezeu, dar și instrucțiuni de viață. Suferința credinciosului, iată, dobândește o finalitate, are un scop precis, acela de a servi drept învățătură pentru cei din jur.

Versetul 5 ne aduce înapoi la primul psalm și la fericirea/ binecuvântarea de a fi credincios. Ashrei hag gever sam Yahvew miwta chov – binecuvântat cel care crede în Domnul indiferent ce se întâmplă, orice ar fi, orice încercări, lupte, dureri i-ar scoate viața înainte. Omul este geber, adică luptătorul, cel care duce un război cu sine, cu lumea, cu viața. Ispitele credinciosului aflat în grele încercări sunt idolatria și mândria, respective încrederea în sine și încrederea în falși zei care promit eliberarea.

Dumnezeul lui Israel nu vrea ritualuri și sacrificii pentru iertarea păcatelor, pentru vindecare sau pentru eliberarea din captivitatea suferinței. El vrea ca Legea lui, Psalmii Lui, învățăturile Lui să devină parte integrantă a vieților noastre. Credinciosul, de fapt, devine o jertfă permanentă, un sacrificiu viu și însuflețit care înalță continuu ofrande lui Dumnezeu. De aceea mă bucur, spune psalmistul (îmi place, asta este fericirea mea) să fac voia Ta, Dumnezeul meu; să simt că Legea ta (cartea, sfaturile, învățăturile) Ta se află în inima mea. Animalele de jertfă, tămăia arsă și sângele vărsat sunt înlocuite cu sufletul credincios.

Ca și în alți psalmi, credinciosul îi propune lui Dumnezeu o relație în oglindă, o dinamică aproape tranzacțională. Doamne, eu am spus tuturor că ești bun, milostiv, adevărat și puternic, dar, la rândul tău, dă-mi milă, bunătate, adevăr și putere.

Psalmul se încheie rotund, concluzionând așteptarea de la început cu un strigăt, Doamne, nu mai întârzia, nu mai sta, că mult nu voi mai rezista.

Ziua 38

Către dirijorul corului, pentru jedunthun. Un psalm al lui David.

Am promis așa: "Să-mi controlez purtările, să nu păcătuiesc cu vorbele;

Gura să mi-o stăpânesc, când pe cei răi îi întâlnesc".

Am amuţit şi m-am umilit, bine n-am vorbit şi durerea mea s-a răscolit.

Ardea inima în mine când tăceam, şi sufletul mi-l aprindeam;

Deci am zis așa: "Doamne, arată-mi cum voi sfârşi, câte zile voi mai trăi, cât de neînsemnat pot fi.

Uite, zilele mele sunt de-o șchioapă, și viața mea, înaintea Ta, e nimica toată.

Toate sunt zadarnice; oamenii, oricât ar fi de buni, sunt deșertăciuni. (Cu strigăte)

Așa trece omul, ca o umbră, așa se agită ca un fum, adună averi și nu știe pentru cine și cum.

Şi-atunci, Doamne, ce mai aștept? Speranța mea e la Tine!

Iartă-mi toate păcatele; să nu râdă proștii de mine.

Stau ca un mut, gura n-o deschid, pentru că știu că Tu m-ai făcut.

Dar nu mă mai bate, că loviturile mâinilor Tale sunt cumplite.

Tu îl pedepsești pe om pentru păcate, ca să se îndrepte; și tot ce are mai scump topești ca o molie, pentru că omul e nimicnicie. (Cu strigăte)  

Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi rugămințile mele ascultă-le; uită-te la lacrimile mele!

Deși sunt străin înaintea Ta, trecător ca și tatăl meu și mama mea.

Dă-mi puțină pace, să mai zâmbesc, înainte de a mă duce şi să mă prăpădesc.

Indicația din supra titlu, pentru jedunthun (sau idutun), este pentru unii comentatori o trimitere la un cântăreț din epocă, pentru alții e o referință la un tip de melodie. Rădăcina cuvântului, însă, este legată ca semnificație de laudă. Dar aici nu e un cântec de laudă, prin urmare avem un indiciu al schimbării de registru dinspre psalmul anterior, plin de durere și suferință, spre această cântare, care nu este doar o cerere de vindecare, ci și o constatare despre efemeritatea ființei umane, despre deșertăciunea orgoliului uman.

Pe de altă parte, psalmul acesta, în mod evident, continuă logica psalmului anterior (vezi versetul 11), iar cele două cântece sunt legate unul de altul pe cale de consecință. După vindecarea de suferințe psalmistul constată că mândria, vanitatea, orgoliul uman sunt simple iluzii, fum și umbre, chiar cause ale pedepsei divine. De fapt omul este neînsemnat, este tselem, simplă manifestare fantomatică, reprezentare iluzorie. Iar nimicnicia individuală omului (iysh) este extinsă la adresa întregii omeniri (adam), toată umanitatea este doar un abur trecător pe lume. Toate lucrurile care ne par importante, gloria lumească, prosperitatea, de fapt viața însăși, sunt trecătoare. Singurul lucru nepieritor este Dumnezeu.

Prin urmare cerința de la final, dă-mi pace, înseamnă chiar lasă-mă în pace, mai dă-mi puțin răgaz, Doamne, lasă-mi un timp de respiro, știu că tu ești Creatorul Atotputernic, nu te rog decât să mă mai îngădui pe lume încă puțin, pentru că oricum nu mai am mult, și oricum voi pieri, deci dă-mi voie să mă mai bucur puțin de faptul că sunt viu și trăiesc. Și să te iubesc!

Psalmul simplificat: Ce să mai vorbesc, tac și mă smeresc. Tu m-ai făcut, Doamne, accept tot ce primesc. Mai dă-mi puțină viață, să mă veselesc.

Ziua 37

Un psalm al lui David. Pentru aducere aminte.

O, Doamne, nu mă lovi când te voi supăra, nu mă pedepsi cu mânia Ta.

Tăietura ta m-a rănit, mâna Ta m-a strivit.

Toată carnea mă doare, de a Ta supărare; până la oase, de atâtea păcate.

Sunt vinovat până peste cap și greutatea mă apasă.

De prost ce-am fost, rănile îmi supurează și-au ajuns să miroasă.

M-am îndoit, spatele mi s-a covrigit, umblu smerit din zori până la asfințit.

Măruntaiele îmi ard în vintre, nu mai am nimic întreg în mine.

Sunt slăbit și foarte istovit, oftez, pentru că inima mă doare.

Doamne, Tu știi tot ce mi-am dorit; de suspinele mele nu Te-ai ferit.

Inima mi se zbate, puterile mă lasă, îmi pierd până şi lumina ochilor.

De bolnav ce sunt, nici cei dragi, nici prietenii nu-mi stau aproape; iar vecinii stau deoparte.

Cei care voiau să mă omoare mă înconjoară, şi cei care voiau să-mi facă rău toată ziua se bucură, mă bârfesc și uneltesc.

Zici că sunt surd și nu aud, zici că sunt mut și nimic nu zic.

Am ajuns să nu mai aud ce spun alții, nici eu nu mai am nimic de spus.

Doamne, pe Tine te aștept; Doamne, Dumnezeul meu Tu să mă auzi,

Când zic: Nu-i lăsa pe dușmanii mei să se bucure că m-am clătinat, nici să râdă că m-am împiedicat.

Sunt gata să cad şi suferința o simt mereu.

Păcatele mi le recunosc și îmi pare rău că am greșit.

Dar duşmanii mei trăiesc bine și se întăresc, cei care pe nedrept mă urăsc se înmulţesc.

Cei care dau răutate pentru binele primit, mă dușmănesc de ce fac bine.

Doamne Dumnezeul meu nu mă lăsa, de mine nu Te îndepărta;

Vino mai repede, ajută-mă, o, Doamne, salvatorule!

De ce are psalmul acest subtitlu? Ce ar trebui să ne amintim? Să ne amintim de câte ori a intervenit Dumnezeu să ne scape! Să ne amintim de câte ori i-am cerut ajutorul, și l-am primit! Să ne amintim câte promisiuni am făcut, dar pe care nu le-am ținut! Să ne amintim că Domnul ne răsplătește pentru acțiunile și gândurile bune, dar ne și pedepsește pentru cele rele. Să ne amintim că în această relație eternă om – Divinitate nu există numai beneficii. Există și suferință, de cele mai multe ori cauzată chiar de către om, de acțiunile și inacțiunile omului. Dar, mai ales, trebuie să ne amintim că Dumnezeul Bunătății este și Dumnezeul judecății, al mâniei și nemulțumirii față de păcate. Ca și la începutul psalmului 6, și acest cântec începe cu pedeapsa primită de către credincios. De aceea el face parte, în mod tradițional, din psalmii penitenței (ca și psalmul 69), care descriu modul cum omul este corectat de Dumnezeu.

Dincolo de experiența dureroasă, înscrisă direct în carne și oase, nu omul ca făptură este penalizat, ci păcatul. Iar extragerea păcatului din corpul sănătos poate fi (și așa este de cele mai multe ori, dureroasă). Pedepsele, care încep cu versetul 2, unde se face referire la săgețile lui Dumnezeu, sunt chetz, adică rănile provocate în carne vie de orice corp ascuțit. Dar rănile sunt și sufletești, nu numai trupești, iar durerile care se simt în trup sunt mai adânci în suflet. Iar substantivul (basar) din versetul 3 confirmă acest lucru, pentru că el trimite inițial la carne (chiar la genitale, în sens eufemistic), dar și la eu, la caracterul și identitatea omului. Durerea e atât de profundă și totală, încât se extinde la toate părțile corpului. E exterioară (la spate, afectează coloana vertebrală), e viscerală, kehsel însemnând toate măruntaiele, tot ce este în interiorul cavității toracice, e în mușchi și în creier, e sufletească. E totală. Curățirea prin suferință este o experiență inimaginabil de dureroasă.

Mesajul nu este unul de acuzare a Creatorului pentru suferințele omului. Psalmistul face o legătură directă, fără dubii, între păcate și rănile (suferințele) trupești. Păcatul și suferința merg împreună, nu le putem separa prin niciun fel de acțiuni sau cuvinte magice. Păcătuim, trebuie să suferim. E o dinamică de tip cauză și efect – nu neapărat că Dumnezeu ne pedepsește, dar suferința decurge natural din păcat. Mă doare carnea, mă dor oasele, sufăr de nu mai pot, din cauza greșelilor mele, zice psalmistul, acceptând pedeapsa și cerându-i lui Dumnezeu doar eliberarea cât mai repede din această stare.

Singurul medic și unicul salvator al omului aflat în această stare este Dumnezeu, nu oamenii, nu vecinii, nu familia.

Psalmul simplificat: Doamne nu te supăra, nu mă pedepsi. Știu că am greșit, dar mă doare carnea și sufletul, nu mai rezist. Doamne, vindecă-mă!

Ziua 36

Un psalm al lui David

Nu te îngrijora din pricina celor păcătoși, pe cei răi nu-i invidia.

Mai repede ca paiele se vor usca și ca iarba verde vor dispărea.

Crede în Domnul şi fă bine; Lumea e a ta, bucură-te liniștit de ea.

Domnul e darnic, îți va da tot ce vrea inima ta.

Mergi cu Domnul în viață, ai încredere în El, te va duce unde vrei.

Credința ta va lumina, dreptatea ca lumina zilei se va arăta.

Crede în Domnul, nu te neliniști; nu-l invidia pe cel care se înbogățește și păcătuiește.

Nu te mânia, nu te înfuria; stai calm, să nu păcătuiești la rândul tău.

Cei răi vor pieri; dar cei care cred în Domnul pământul îl vor moşteni.

Nu mai e mult, și cel rău nu va mai fi, în locul lui nimic nu vei găsi.

Însă cei blânzi vor moşteni pământul, şi pentru totdeauna se vor bucura de pace.

Cel rău face planuri împotriva credinciosului şi scrâşnește din dinţi împotriva lui.

Domnul râde de omul rău, știe când îi vine rândul.

Păcătoşii și-au scos cuțitele, și-au încărcat armele, vor să-l doboare pe omul blând, să-i ucidă pe cei drepţi.

Cuțitul în inima lor va intra, armele li se vor strica.

Mai bine puţin cu dreptate, decât mult cu păcate.

Domnul va zdrobi mâinile și picioarele celor răi, dar pe cei buni îi va întări.

Domnul știe câte zile au cei fără păcate şi moştenirea lor va dura o eternitate.

În vremuri grele nu se vor ruşina şi în zilele de foamete se vor sătura.

Cei răi vor pieri, bunăstarea celor care îl urăsc pe Domnul ca fumul se va risipi.

Cel rău ia şi nu mai dă înapoi, dar credinciosul dă cu bunătate.

Cei binecuvântați de El pământul îl vor moşteni, dar cei blestemați vor pieri.

Domnul știe unde merge omul, și se bucură să îl vadă pe calea Lui.

Chiar dacă se va împiedica, nu cădea, pentru că Domnul îl ține de mână.

Am fost copil și am îmbătrânit, dar în viața n-am întâlnit om credincios fără ajutor, niciodată pâine copiii lui n-au cerșit.

Zi de zi îi ajută pe alții și e darnic, iar urmașii lui vor fi binecuvântați.

Fugi de rău, fă bine, şi vei trăi în eternitate.

Domnul iubește dreptatea, pe cei credincioși nu-i va părăsi, veșnic îi va ocroti. Dar sămânța celor răi va pieri.

Cei drepți pământul îl vor moşteni şi veșnic aici vor locui.

Credinciosul vorbește cu înţelepciune, pe limbă are dreptate.

Are în inimă Legea lui Dumnezeu şi de la drumul drept nu se abate.

Cel păcătos încearcă mereu să-l omoare pe credincios.

Dar Domnul nu-l va lăsa pe mâna rălui, nici nu-l va condamna pe nedrept.

Aşteaptă-l pe Domnul, rămâi pe calea Lui! El te va înălța să stăpâneşti pământul și vei vedea cum vor pieri păcătoşii.

L-am văzut pe cel rău prinzând putere şi întinzându-se ca rădăcinile unui copac sub pământ.

Apoi s-a uscat şi n-a mai fost, m-am uitat după el şi nu l-am găsit.

Uită-te la omul curat, privește spre omul cinstit, făcătorul de pace lasă ceva în urma lui.

Dar toți necredincioșii vor pieri la fel şi în urma lor nu va rămâne nimic.

Scăparea credincioșilor e la Domnul, El îi va ajuta la greu.

Domnul îi va proteja, îi va salva, şi-i va scoate din mâna păcătoşilor; îi va mântui pentru că au crezut în El.

Psalmul începe cu un îndemn care, într-un limbaj comun ar suna cam așa: nu te înfuria, nu te ambala și nu te agita din pricina celor răi. Ce-ți pasă ție de ei, pentru că ei vor dispărea, vor fi distruși și nimiciți?! De ce îți faci păcate pentru alții, din invidie? Tu rămâi credincios, iar Domnul îți va da tot ce îți trebuie.

Textul accentuează în repetate rânduri natura inconsistentă a păcătoșilor - adeseori comparată în Psaltire cu nisipul sau cu paiele duse de vânt. Această inconsistență este pusă în opoziție (pozitivă) cu stabilitatea vieții oferite credinciosului de către Dumnezeu. Versetul 7 va relua apoi ideea inițială, repetiția subliniind importanța îndemnulu: stai liniștit, stai calm, fii tare în credința față de Dumnezeu. Nu te mai uita în stânga și dreapta să vezi ce fac necredincioșii. Iar verbul utilizat în versetul 3 se leagă de descrierea anterioară a celor păcătoși, care trăiesc pe pământ ca iarba pieritoare, în timp ce omul drept și bun trăiește pe lume ca să se hrănească liniștit, să pască (la propriu), iarba verde dată de Dumnezeu pe pământ. Moștenirea cea bună (a bunătății, generozității și credinței) sunt garanția vieții veșnice. Aici anav, blândețea (smerenia, bunătatea) se opun trăsăturilor răului, care sunt furia, răutatea, invidia, lăcomia.

Și în cazul omului bun și al omului rău, Dumnezeu are zilele numărate, adică știe exact câtă viață avem și câte zile vom trăi. Și unul și altul vor pieri, diferența este că unii vor dispărea pentru veșnicie, iar ceilalți vor moșteni veșnicia.

Uneori ni se pare că păcătoșii o duc bine, în goana lor după posesiunile materiale, dar psalmistul ne spune explicit că Dumnezeu va rupe mâinile (și picioarele am accentuat eu) păcătoșilor, pentru că va distruge puterea lor aparentă, nimicește orice ar avea, temporar, aceștia. Avertismentul adresat credincioșilor, este, iarăși reluat. La versetul 20 psalmistul folosește o metaforă inteligibilă istoric, dar explicită în contextul păstorilor de oi din Palestina. Ca grăsimea de pe carnea de miel vor arde și vor dispărea în fum, spune textual. Referința aceasta e greu de transpus, mai ales că grăsimea aici are multiple sensuri și se referă la propriu la seul care ardea în altare, dar și la prosperitate, la bunăstarea materială. Explicația vine în versetul următor, unde comportamentul păcătosului, al omului rău (rasha) este dominat de egoism, în timp ce credinciosul, omul bun (tzadik) este generos. Răutatea se va risipi, dar bunătatea se va aduna și va rămâne din generație în generație.

Modelul spre care ne îndrumă psalmistul sunt oamenii buni, generoși, milostivi, cinstiți, pașnici, drepți, care nu mint și nu înșeală. Spre aceștia ne îndeamnă să privim, pentru a învăța comportamente, în timp ce oamenii răi, egoiști, păcătoși nu trebuie să ne preocupe, pentru că de ei se va ocupa, la timpul potrivit, Domnul (YHWH).

Psalmul simplificat: Nu-i invidia pe cei răi. Ce-ți pasă ție de ei, ei vor dispărea, vor fi distruși și nimiciți?! Tu rămâi credincios, fii bun si darnic, iar Domnul îți va da tot ce îți trebuie.

Ziua 35

Către dirijorul corului. Un psalm al lui David, slujitorul lui Dumnezeu.

Așa își spune necredinciosul în adâncul inimii lui, voi păcătui, pentru că nu mi-e frică de Dumnezeu.

Dar se amăgeşte când zice că nu greșește şi când nu-i pare rău când face păcate.

Scoate pe gură numai minciună și răutate; bine nu a mai făcut.

Și noaptea în pat plănuiește răutăți; a pornit pe calea răutății și răul i-a plăcut.

Doamne, Binele Tău e până la cer şi dreptatea Ta e până la nori.

Bunătatea Ta e înaltă ca munții, judecata Ta e ca marea de adâncă, Doamne; Tu ai grijă de oameni şi de animale.

Scumpă e bunătatea Ta, Dumnezeule, iar fiii lui Adam se adăpostesc la umbra aripilor Tale.

Toți se satură cu hrana Ta și cu apa Ta se potolesc.

Tu ești izvorul vieţii, din lumina Ta vedem lumină.

Întinde bunătatea Ta peste cei buni şi dreptatea Ta peste cei drepţi.

Să nu mă calce în picioare cei mândri, nici mâna păcătoșilor să nu mă atingă.

Păcătoșii au căzut, din groapă nu se mai ridică.

Fiind adresat dirijorului acest psalm este unul de factură instructivă. Nu faceți ca ei, ne spune psalmistul, nu fiți necredincioși, pentru că necredința duce, așa cum se vede din ultimul verset, la moarte.

Strict tehnic, psalmul e dificil de înțeles din primul verset, acesta fiind unul dintre cele mai complexe din punctul de vedere al exprimării în textul ebraic. De aceea a fost tradus în mai multe moduri, unele incomprehensibile. Problema vine din faptul că nu știm cine vorbește, cine se adresează inimii credinciosului. Necredința păcătosului vorbește către sufletul celui drept? Dumnezeu vorbește despre necredință? Necredinciosul îndeamnă spre renunțarea la frica de Dumnezeu? Sau, mai simplu, Așa își spune păcătosul în inima lui: Voi păcătui, pentru că nu mă tem de Dumnezeu! Și continuă: unde e Dumnezeu? Nu mi-e frică de El, deci pot să fac ce vrea inima mea și gândul meu păcătos. Aceasta este sfidarea de la care începe psalmul.

De fapt în acest psalm avem un portret robot al păcătosului – plin de minciună, nepăsare, dispreț față de Dumnezeu, față de bunătate, dirijat de egoism, cuprins de auto-suficiență. El crede că totul i se cuvine, că poate face ce vrea. Descrierea păcătosului este în oglindă cu caracterizările omului credincios. Dacă credinciosul plânge noapte în pat, gândindu-se cum să facă binele, cu părere de rău pentru greșelile de peste zi, păcătosul este o imagine răsturnată. Și noaptea se gândește numai la răutăți, plănuiește noi și noi ticăloșii, pune la cale și mai multe păcate, totul pentru că nu se teme de Dumnezeu.

Ca reacție, psalmistul se adresează direct lui Elohim, și vorbește despre fiii lui Adam, care se ascund sub poala hainelor lui Dumnezeu cel Atotputernic. Termenul ebraic pentru aripă este similar cu cel pentru faldurile hainelor. Oricare ar fi traducerea, semnificația e una singură. În calea răutății fără margini a păcătosului există un singur adăpost: Domnul Dumnezeu.

De ce să facem binele, este întrebarea subiacentă în acest psalm, dacă păcătosul alege calea răutății totale? Răspunsul se găsește în expresia din finalul versetului 8, adainecha trimite direct la eden (ayden), respectiv Paradisul unde se găsește tot binele, desfătarea, binecuvântarea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu. De acolo izvorăște și hrana și apa cu care, temporar, ne desfătăm pe acest pământ și tot acolo se vor întoarce, la Domnul, singura sursă a Binelui. Evident, groapa de la finalul versetului, unde au căzut cei care fac răul și nedreptatea, este metaforică. Ei sunt în afara lumii lui Dumnezeu, au ales mândria și acțiunile rele, din această capcană ei nu mai au scăpare. Sunt în afara Paradisului (a Raiului), deci sunt în Iad.

Psalmul simplificat: Omului rău nu-i e frică de Dumnezeu. Minte, face păcate fără rușine. Dar Domnul e Bun, pe cei buni îi apără, pe cei răi îi distruge.

Ziua 34

Ziua 33

Psalmul 33

(Un psalm al lui David. Când s-a prefăcut că e nebun în fața de Abimelec, care l-a alungat, iar David a scăpat.)

Îl voi binecuvânta pe Domnul în fiecare zi din viața mea, gura mea zi de zi îl va lăuda

Sufletul meu se laudă cu Domnul, voi cei smeriți auziți, să știți și fiți fericiți.

Veniți să-l lăudăm împreună pe Domnul, cu toții să lăudăm Numele Lui.

Pe Domnul L-am strigat, El m-a ascultat şi de toate fricile m-a scăpat.

Cel care după chipul Lui s-a purtat, s-a luminat, niciodată nu s-a rușinat.

Nenorocitul de mine am strigat și Domnul m-a ascultat, de toate necazurile m-a scăpat.

Îngerul Domnului îi va ocroti pe cei cu frică de Dumnezeu.

Încercați și vedeți ce bun e Domnul, binecuvântat oricine îl cheamă în ajutor.

Dacă sunteți credincioși, să vă fie frică de Domnul, și nimic nu vă va lipsi.

Până și leii cei mai puternici slăbesc și flămânzesc, rugați-vă Domnului și nimic nu va vă lipsi.

Copii, veniţi și ascultaţi; frica de Domnul învățați.

Omule, vrei o viață lungă și bună?

De rău nu vorbi și nu minți,

De rău să fugi, bine să faci,

Să cauți pacea, să faci pace.

Domnul îi vede pe oamenii buni, aude rugăciunea lor.

Pe cei răi Domnul nu vrea să-i vadă, amintirea lor o va şterge de fața pământului.

Cei buni au strigat, iar Domnul i-a ascultat, din toate necazurile i-a scăpat.

Domnul stă lângă cel necăjit, și-l scapă pe omul nenorocit.

Omul bun mult are de suferit, dar Domnul l-a ocrotit.

Oasele i le-a-ntărit, niciunul nu i l-a zdrobit.

Cei răi, rău au murit, dușmanii omului bun au pierit.

Pe slujitorii Săi Domnul îi va salva, pe toţi credincioșii îi va scăpa.

Nu știm cine este acest Abimelec în fața căruia David se preface nebun pentru a scăpa. Dar, cred că, așa cum se întâmplu și cu ceilalți psalmi, supratitlul are funcție interpretativă, ne ajută să înțelegem intenția psalmului. Numele Abimelec este generic pentru regii filistini (așa cum era Faraon, pentru regii Egiptului), iar pentru unii comentatori el este Achise, regele din Gad, la care s-a refugiat David când a fugit de Saul. Însă în fața altui Abimelec și Avraam, părintele credinței, s-a prefăcut, spunând că Sara este sora lui. În mod paradoxal, Psalmul vorbește, pe de o parte, despre onestitatea credinciosului față de Dumnezeu și, simultan, despre prefăcătoria salvatoare în fața celor răi.

Psalmul începe ca un imn de mulțumire. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a salvat. Dar cuvântul utilizat este laudă. Întrebarea este ce înseamnă să-l lăudăm și să-l binecuvântăm pe Dumnezeu. Cum trebuie să facem acest lucru? Psalmul are un răspuns tranșant. Tot timpul, zi de zi, clipă de clipă! Și nu este vorba numai de a spune cuvinte din gură, de a bolborosi fraze învățate pe de rost. Lauda este (și trebuie să fie) personală, pentru că presupune o viață legată permanent la credința în Dumnezeu. De fapt termenul utilizat aici este tehil, cu rădăcina în același cuvânt care descrie psalmii. Lauda adusă lui Dumnezeu sunt psalmii. Dar psalmii sunt învățătură de viață.

Prin urmare lauda se face în cuvinte, dar și în acțiuni, din gură și din fapte, zi de zi, prin tot ceea ce fac, voi respecta instrucțiunile pe care mi le-a dat Domnul în Psalmii Săi (în învățăturile Lui). Acestea sunt simple și sunt reluate mai jos: nu minți, fă fapte bune. Vorbirea bună și acțiunea bună, acestea sunt laudele și jertfele pe care le așteaptă Dumnezeu de la omul credincios. 

Hortativele din partea a doua (haideți, veniți) marchează trecerea de la practica privată, la acțiunea publică. Lauda lui Dumnezeu depășește cadrul intim al relației personale între om și Creator. Această laudă trebuie să fie făcută în văzul lumii, împreună cu alții. David le dă sfaturi tuturor celor care sunt în situații limită și care încearcă, disperați, să găsească soluții, dar uită soluția cea mai simplă (și unica utilă!): rugăciunea, adică lauda Numelui lui Dumnezeu. Lecția, pe care le-o dă fiilor lui și pe care o transmite din generație în generație este următoarea: Pentru cel care știe frică de Dumnezeu, nu există nicio altă frică pe lume. Poartă-te după voia Domnului, și nu îți va lipsi nimic.

Fețele să nu vi se rușineze, spune în mod tradițional textul la versetul 5, cumva ininteligibil. Dar, dacă facem legătura cu faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, iar încercarea de a ne face asemenea Lui și de a arăta acest lucru în mod public ar trebui să ne facă un chip de care să nu ne fie rușine, atunci intenția psalmistului devine explicită. Faceți-vă după chipul lui Dumnezeu, și nu veți avea de ce să vă rușinați.

La versetul 6, cel care strigă nu este un sărac oarecare, un om fără resurse materiale, sau pauper după cum zice versiunea latină. El este zeh ani, omul aflat în mizerie, disperatul (anah), cel care este aparent fără nicio scăpare, distrus și terminat, care nu mai știe ce să facă, apucat în ghearele fricii. Iar frica este în acest psalm un element repetat. De fapt am putea să spunem că acesta este un psalm de alungare a fricii. Fricile omului sunt nenumărate. Poate să fie frica lui David care, alungat de Saul, prins de Abimelec, se poartă ca un nebun. Dar în alte cazuri e frica de boală, frica de singurătate, frica de a nu rămâne fără avere, frica de sărăcie, vde foame, frica de pierde iubirea celor din jur, frica de tot și de toate! Toate fricile, însă, ne spune acest psalm, dispar printr-o simplă acțiune poruncită de Domnul. Să vă fie frică de Mine, de altceva să nu vă temeți! Această frică i-a fost cerută lui Avraam, când a vrut să îl sacrifice pe Isaac, aceeași frică este pretins în Deuteronomul 10-12:13, 20, despre aceeași frică vorbesc profeții și cântă Psalmistul în mod repetat. Sau, cum foarte ilustrativ începe cartea Proverbelor (1:7), Frica de Domnul e începutul cunoașterii.

Un alt verset metaforic este 7, unde ni se spune că Îngerul lui Dumnezeu se va face cort peste noi, peste credincioși. Textul original spune malach Yahweh, adică puterea Domnului, care ne acoperă, ne ocrotește, așa cum acoperea cortul sfânt chivotul Legii. Prin urmare, dacă strigăm după ajutor, Dumnezeu ne va trimite în apărare forțele cele mai puternice din univers, ele sunt protecția credinciosului, cum ar putea să se teamă cineva?

Fericirea din versetul 8 ne trimite (a câta oară!) la psalmul 1, termenul utilizat este ahserei. Credinciosul este orice om, orice ființă (geber) care se teme de Dumnezeu, are parte de toate binecuvântările Lui. Nu trebuie decât să ne temem și să ascultăm poruncile lui Dumnezeu. Iar versetul 14 ne prezintă o dublă mișcare, ne arată cum să procedăm, simplu și eficient: fugi de rău – fugi după pace, îndepărtează-te de păcat – urmărește bunătatea, lasă jos relele – ridică binele. Opozițiile acestea verbale accentuează dinamica opoziției între oamenii buni și oamenii păcătoși. Iar Dumnezeu este, și în acest caz, brutal. Voi șterge numele lor din istorie! Răul pe care l-au făcut, îl vor primi înapoi. Știu că e greu să fii bun în această lume, spune Domnul, dar calea aceasta te va salva de orice, te va aduce la Mine!

Psalmul simplificat: Lăudat să fie Domnul că m-a scăpat. Nu vă fie frică de nimic, în afară de Dumnezeu. Faceți bine și bine veți trăi.  

Ziua 32

Cu Domnul să vă bucurați, toți credincioșii cântați! Toți oamenii buni să fie lăudați.

Pe Domnul cu strune să-l lăudați, pe zece corzi să-i cântați.

Cântec nou cântați, strigați, aplaudați, dansați.

Cuvintele Domnului sunt adevărate, tot ce face El, face cu dreptate.

Domnul iubește binele și dreptatea; de mila și bunătatea Lui e plin pământul.

Cuvintele Domnului au făcut cerul, din suflarea gurii Lui a ieșit întreg universul. 

El a adunat mările și oceanele la un loc, adâncurile pământului le-a umplut cu de toate.

Tot pământul să se teamă de Domnul; tot ce suflă pe lume să se teamă de El.

Pentru că El a zis și s-a făcut, El a spus să fie și a fost.

Degeaba fac planuri oamenii, în zadar uneltesc popoarele,

Numai planul Lui e etern, numai voia inimii Lui ține din generație în generație.

Binecuvântat neamul care îl are Domnul ca Dumnezeu, poporul pe care El l-a ales să fie poporul Lui.

Domnul privește din cer și îi vede pe fiii lui Adam.

Din locul unde stă observă tot ce mișcă pe pământ,

El a făcut inimile tuturor, știe tot ce avem de gând.

Nici armatele nu-i salvează pe generali, nici forța nu-i ajută pe cei tari.

Degeaba au tancuri și arme, pentru că nu puterea lor îi va salva.

Iată, ochii Domnului văd cine se teme și cine crede în El.

Pe aceștia de moarte îi va salva, de foamete îi va scăpa.

Sufletul nostru după Domnul a așteptat; El ne-a ajutat și ne-a apărat.

De El inima noastră s-a bucurat, pentru că în Sfânt Numele Lui ne-am încredințat.

Doamne, cum Te iubim noi, așa să ne iubești și Tu.

Acest psalm este unul dintre puținele cântece care nu poartă nicio indicație, niciun supratitlu (sau, după cum zice Biblia de la 1688, este nescris deasupra la jidovi). Avem înainte un psalm anonim, fără sugestii, fără indicații, un psalm curat și pur, destinat doar laudei numelui lui Dumnezeu (YHWH), bucuriei de a fi credincioși (tzadik), iubirii față de Dumnezeu Creatorul cerului și al pământului. O altă explicație, destul de plauzibilă, este că acest psalm nu face decât să continue psalmul anterior și, într-adevăr, ultimul vers din 31 este aproape identic cu primul vers din 32! Oricum ar fi, este un indiciu al continuității și fluidității primei cărți a Psaltirii.

Cuvântul utilizat în deschidere (ranan) este mai mult decât bucurie, el are atașate semnificația de dans, de manifestare zgomotoasă, exuberantă a senzației minunate pe care ne-o dă iubirea de Dumnezeu. Aproape că îmi vine să spun: aplauze lui Dumnezeu, aplauze oamenilor buni. Un alt termen bun pentru acest mesaj de bucurie peste măsură ar fi exultați, dar el este prea limitat ca neologism. Prin urmare am ales repetiția ca mijloc de accentuare a bucuriei (repetiție care e în logica textului psaltic).

Încă de la început, într-un mod specific Psaltirii, rolurile sunt aici, scurt timp inversate. Într-un cântec de laudă lui Dumnezeu ni se spune de la început că nu doar Domnul merită laude, dar și că oamenii, care cred cu putere în cuvintele Lui, sunt vrednici de laudă. În versetul următor devine explicit termenul (cu rădăcina în cuvântul halal), lauda este reciproc atribuită și oamenilor buni și lui Dumnezeu cel Bun. Vulgata redă frumos acest echilibru: laudate iusti Dominum rectos decet laudatio, adică Lăudați-l pe Dumnezeu, pe credincioși se cuvine să-i lăudăm.

Instrumentele cu care suntem îndemnați să îl lăudăm pe Dumnezeu sunt mai puțin importante din punct de vedere tehnic, referința la alăute, sau la harfa cu 10 corzi, nu sunt doar trimiteri la instrumentele cu coarde din epocă. La fel de bine putea să fie chitară, țambal, liră sau harfă. Am putea să îl lădăm pe Dumnezeu cântând la frunză sau fluierând într-o sticlă goală! Relevant este că lauda lui Dumnezeu trece de la cuvinte (în primul verset), la instrumente (în al doilea verset). Eu citesc aici dubla referință la modalitatea cum trebuie să aibă loc lauda cuvenită lui Dumnezeu, atât din gură (din vorbe, din cuvinte), cât și din acțiuni (din fapte, deci din instrumentele pe care le utilizăm zilnic). Tot ce spunem, tot ce facem, trebuie să fie o formă de slavă adusă lui Dumnezeu. 

Versetul 5 ne oferă motivația principală a laudelor care se cuvin aduse lui Dumnezeu. E plin pământul de faptele Lui bune, de Binele Lui, de bunătatea Lui, fie și numai pentru că mai putem trăi o zi, doar Lui îi putem mulțumi. Credința și bunătatea (tzedek), dreptatea și corectitudinea (mishpat), acestea sunt dragi lui Dumnezeu, pe acestea le iubește, de aceea le răsplătește, la rândul său, cu milă, dragoste și bunătate (hesed) pentru credincioși (tzadik). 

Apoi cântecul se mută de pe pământ în ceruri, pentru că nu doar lumea noastră este creată de cuvintele Domnului, ci și întreg universul. Psalmul ne duce înapoi la Geneză, la Facerea lumii, unde puterea lui YHWH se manifestă în creație, se exprimă prin Cuvânt. Cum am putea să nu ne minunăm, să nu ne speriem și îngrozim de această putere? Nimic din ceea ce există, nu există fără el. Degeaba plănuiește omenirea (govyim), degeaba uneltesc națiunile și popoarele (ammim), degeaba planifică politicienii, Dumnezeu nimicește toate lucrurile care sunt făcute fără voia Lui. Fără Duhul lui, nimic nu funcționează, nimic nu se face.

Și, totuși, cu acest Creator atotputernic vorbim direct, noi, ființe imperfecte, ne adresăm Lui, îi cerem lucruri, pretindem diverse daruri, avem impresia că ni se cuvine ceva. Ce putem realiza noi prin propriile noastre puteri? Până unde putem să ajungem utilizându-ne forța și ambiția. Degeaba ne punem speranțele în puterile care ne stau la dispoziție (textul spune degeaba te încrezi într-un cal, pentru că nu calul te va scăpa). Nu El ne-a conceput pe fiecare dintre noi, nu știe el și ce gândim, înainte de a putea concepe aceste gânduri? De aceea trebuie să ne purtăm ca și când am fi mereu supravegheați de Dumnezeu. De aceea în tot ceea ce facem trebuie să îl avem pe El alături.

Versetul 12 introduce ideea de moștenire a lui Dumnezeu, de popor care este urmașul (în sensul cel mai pragmatic) al lui Dumnezeu. Totuși, cine e acest neam ales de Dumnezeu? Este vorba de un popor anume, e vorba de o moștenire genetică, ceva transmis pe cale naturală? Termenul utilizat este hagovy, aceeași rădăcină cu govyim de mai înainte, respectiv e numele generic al oricărei nații, a oricărui popor care dorește să urmeze poruncile, cuvintele și dorințele lui YHWH.
Poporul iubit de Dumnezeu este orice popor care îl iubește pe Dumnezeu. Orice om care îl iubește pe Domnul devine, automat, urmașul (moștenitorul) darurilor cerești. Nu puterea pământească, nu banii, armele sau planurile pe care oamenii le pot face sunt traseul spre eternitate. Ci iubirea lui Dumnezeu.

Psalmul simplificat: Bucurați-vă de Dumnezeu. Nu cei care se încred în propriile puteri vor fi fericiți, ci aceia care cred și îl iubesc pe Domnul!

Ziua 31

(Un psalm al lui David. Urmați instrucțiunile.)

Binecuvântat este cel căruia greșelile i s-au iertat, căruia păcatul i-a fost anulat.

Binecuvântat omul căruia Domnul defectele nu i le-a numărat, în al cărui suflet răutate nu a aflat.

Când păcatul am vrut să mi-l trec sub tăcere, oasele mi s-au măcinat de atâta durere.

Toată ziua și toată seara Ți-am simțit povara, și tot sângele mi s-a uscat, cum seacă râurile vara. (Cu strigăte)

Apoi păcatul meu Ți l-am spus, și greșelile nu mi le-am mai ascuns.

Am zis așa în sinea mea: Domnului îi voi spune greșeala mea.

Iar Tu, Doamne, ai iertat răutatea mea. (Cu strigăte).

De aceea toți credincioșii să se roage, cât mai e timp de rugăciune.
Când va veni potopul și necazurile pe ei nu îi va prinde.

Tu ești ascunzătoarea mea, de dușmanul meu Tu mă vei proteja.

Tu mă acoperi, tu mă păzești; laude ți-am cântat, pentru că Tu m-ai salvat. (Cu strigăte)

Domnul zice: Ascultă învățăturile mele, eu te voi îndruma pe unde vei merge, ochii mei te vor supraveghea în fiecare zi din viața ta.

Nu te purta ca un cal sălbatic, ca un catâr fără minte, pe care trebuie să îi strunești și să le rupi fălcile în zăbală ca să te asculte.

Multe sunt durerile păcătosului, dar mila îl va înconjura pe cel ce crede în Domnul.

Bucuraţi-vă cu Domnul şi veseliţi-vă, drepţilor, lăudaţi-vă, toţi cei cu inima curată!

Supratitlul original numește acest psalm un maskil al lui David. Deși există 13 psalmi denumiți astfel, nu se știe, nici în acest caz, ce semnifică termenul - cel mai probabil fiind o referință muzicală. Tradus în variantele românești ca un psalm al priceperii cuvântul nu redă natura profund didactică a acestui cânt. Este un psalm care ne învață cum să ne purtăm, cum să obținem iertarea lui Dumnezeu, ce să facem în viață. De aceea am transpus maskil cu instrucțiuni – ele pot fi indicații muzicale, dar sunt, cu siguranță sfaturi de viață. Simplu spus: Ascultă indicațiile lui Dumnezeu, și vei fi fericit.

Psalmul este o succesiune de fericiri (ashrei), fiind în mod explicit legat de definiția din Psalmul 1, calitățile atribuite credinciosului fiind reluate apoi în detaliu. Am ales să folosesc binecuvântarea ca traducere a termenului ashre, pentru că nu este vorba de fericire (de multe ori fericire lumească), ci mai mult, de starea de bine dată de prezența lui Dumnezeu.

Dumnezeu face o serie de acțiuni vindecătoare, raportate la păcatele oamenilor (peshwa, chataah, avon, remiyah - greșelile, fărădelegile, nedreptățile, păcatele). Printr-o succesiune de verbe asociate acestor substantive negative (nesui, kesui, lo yachshob), Dumnezeu le ia pe rând și le aruncă, le ascunde, le uită. Greșelile omenești sunt, pur și simplu, șterse, dispar, nu mai sunt văzute, se pierd. Acest ritm interior al relației cu Domnul transpare din întreg psalmul: Dumnezeu ne iartă dacă mărturisim și ne recunoaștem greșelile (față de El, nu neapărat în mod public).

Însă dacă Dumnezeu poate ascunde păcatele omului (termenul se referă explicit la faptul că Domnul pune la ascuns greșelile, le bagă sub preș), omul nu poate. Tăcerea credinciosului nu e binevăzută pentru că tăcerea aici nu este doar o formă de a fi taciturn, ci chiar trecerea sub tăcere a greșelilor, încercarea de a ascunde păcatul prin omisiune. Iar aceasta aduce nu doar suferință emoțională, ci și durere fizică, golirea de putere a corpului. Ascunderea păcatului duce la pierderea energiei vieții, termenul ebraic este leshad (care este zeamă, sevă, puterile corpului)

Amânarea spovedaniei, a recunoașterii vinovăției este inacceptabilă, trebuie făcută înainte de a se dezlănțui mânia pedepsei divine. Potopul aici este o trimitere la cea mai brutală formă de pedeapsă la care a recurs Dumnezeu, când, ne spune Vechiul Testament, a distrus tot neamul omenesc pentru păcătoșenia lui. Dumnezeu nu încetează să ne judece, în sensul că nu încetează să ne evalueze, de multe ori suntem potopiți de încercări, singura ieșire propusă de psalmist fiind refugiul în ascunzătoarea care este Domnul (referința la arca lui Noe este directă). După ce trec apele (încercările), răsare soarele și vine bucuria.

Aici psalmistul include o intercalare, schimbă registrul și introduce vocea lui Dumnezeu, pe care o auzim cu claritate și duritate. Omul este comparat cu animalele sălbatice și cu cele îndărătnice. Prima, calul sălbatic, este o trimitere la natura viscerală a omului, pe care credinciosul trebuie să o țină sub control, animalitatea noastră trebuie să fie secundară, să fie îmblânzită de divinitatea noastră. Pe al doilea palier, printr-o brutală echivalență cu catârul, respectiv cu mamiferul ambiguu, incapabil să se reproducă, care este o monstruozitate, nu e nici cal nici măgar, adică nici credincios, nici necredincios, pur și simplu o ființă fără destin, fără direcție, care suferă din pricina propriilor indecizii. Uneori suferința vine pur și simplu din neascultarea vocii lui Dumnezeu. Nu suferim pentru că Domnul ne pedepsește, ci pur și simplu pentru că tragem în altă direcție decât vrea El, iar zăbala ne sfâșie carnea și ne umple de durere.   

Numai că atunci când se instaurează ascultarea, vine și binecuvântarea și iertarea lui Dumnezeu. Și singura emoție pe care o mai poate simți inima curată a credinciosului este bucuria, fericirea, manifestate în cântec de laudă la adresa Creatorului. Slavă Ție, Mărire Ție, Laudă Ție!

Psalmul simplificat: Să ne bucurăm că Dumnezeu ne iartă, putem trăi fericiți. Dacă, însă, nu ne recunoaștem greșelile, vom fi nefericiți. Lăudat să fie Dumnezeu!

Ziua 30

Ziua 29

(Un psalm. Cântec al lui David la sfințirea casei.)
Doamne, laude ți-am înălțat, că Tu m-ai ridicat când am picat, și pe dușmanii mei să râdă de mine nu i-ai lăsat.
O, Doamne, Dumnezeul meu, spre Tine am strigat şi Tu m-ai vindecat.
O, Doamne, din groapă m-ai scos, sufletul din întunericul iadului mi l-ai salvat, am rămas în viață.
Toți credincioșii să aducă laude Domnului, lăudați numele cel sfânt al Lui.
Că mânia Lui durează o clipă, dar binecuvântările Lui țin o viață.
Și după plânsul de seară, urmează bucuria din zori.
Când m-am simțit în siguranță, mi-am zis: Nimic nu mă poate clinti.
Când Tu, Doamne, m-ai iubit, am fost neclintit ca un munte. Dar când nu te-am mai văzut, de multe m-am temut.
Către Tine, Doamne, am strigat şi la Dumnezeu așa m-am rugat:
Ce-ți pasă dacă mor și ajung în mormânt? Poate praful să te laude, poate țărâna să spună cuiva adevărul Tău?
Ascultă-mă, o, Doamne, și ai milă de mine; Doamne, ajută-mă.
Tu mi-ai schimbat jalea în bucurie, tu ai transformat doliul în distracție,
Cinstea mea să te laude pe Tine, nicio clipă să nu tacă.
Doamne, Dumnezeul meu, Te voi lăuda mereu!

Ca în alte părți ale Psaltirii, relația credincios-divinitate este binară, aproape tranzacțională. Dumnezeu îl ridică pe om din necazuri, omul, la rândul lui, îi ridică, îi înalță laude lui Dumnezeu. Acesta e un Dumnezeu al transformării, el preschimbă lacrimile în bucurie, moartea în viață, groapa în munte, hainele de doliu în haine de divertisment, omul disperat în omul fericit. Pentru aceasta Domnul merită să fie lăudat și slăvit în vecii vecilor.
Dar în absența lui Dumnezeu, fără prezența lui, toate sunt întoarse de acolo de unde au pornit, în lacrimi, durere și moarte. Fără ajutorul și mila lui Dumnezeu credincioșii nu sunt decât niște păcătoși cu ifose, niște atei care nutresc iluzia că sunt speciali. Oamenii sunt mereu în buza morții, în vârful degetelor răului, diferența dintre bucurie și jale este foarte mică. Între viață și moarte e o distanță scurtă.
Iar tocmai conștientizarea fragilității naturii umane îl face pe credincios să strige, dacă mor, la ce-ție bună, Doamne, moartea mea; dacă eu ajung în mormânt, cum voi mai cânta numele tău de acolo. Iar această invocare a perisabilității umanului, îl face pe Dumnezeu să intervină, singura recompensă pe care o așteaptă, la rândul său, de la noi, fiind cântecul de laudă, recunoștința omului credincios.
Iar introducerea, supratitlul vine aici ca o explicație necesară. Nicio casă, nicio familie, niciun lucru pe lume nu se poate întemeia pe altceva decât pe credința în Dumnezeu. Altfel, nu se alege decât praful!

Psalmul simplificat: Dumnezeu m-a scăpat, lacrimile în bucurie mi le-a transformat. Fie numele Domnului veșnic lăudat!

Ziua 28

(Un Psalm al lui David)
Să-l laude pe Domnul îngerii din cer,
Să-l lăude pe Domnul oamenii, din răsputeri;
Să lăudăm numele cel sfânt al Domnului,
Să ne închinăm în sfântă Biserica Lui.
Vocea Domnului plutește pe ape,
Sunetul vocii lui tună peste mări și oceane,
Vocea lui e tare, vocea lui e mare,
Vocea lui sparge copacii în pădure,
Da, face așchii cedrii din Liban
Vocea Lui mișcă munții Libanului ca pe viței și dealurile Sirionului ca pe căprioare,
Vocea Domnului, e ca o străfulgerare
Vocea Domnului zguduitul pustiului,
Când aude vocea Lui, tremură deșertul Kadeșului,
Când aud vocea lui cerboaicele fată și copacii crapă,
Iar în Biserică strigă fiecare: Domnul e mare!
Domnul a stăpânit potopul, da, Domnul a fost Stăpân dintotdeauna!
Domnul va da putere poporului Lui, Domnul va binecuvânta credincioșii cu pace.

Aici este un exemplu de traducere a psalmilor care nu are semnificație, sau a cărui semnificație este ascunsă de traducere. Primul verset în versiunea 1688 conține mesajul aduceți fii de berbeci, iar în versiunea ortodoxă este aduceți... mieii oilor. Cine sunt acești fii ai lui Dumnezeu care trebuie să aducă berbecuți? Textul ebraic original spune Êliym, care este pluralul pentru Êl, adică Domnul. Prin urmare referința nu este la fiii lui Dumnezeu, ci a îngerii din cer, ființele superioare care îl înconjoară pe El. Din cauza asemănării dintre Êliym și beney elim, fiii ai berbecelui (berbecuți), traducerea a inclus această referință în Vulgata (și Septuaginta) cu trimitere la sacrificiile de sânge. Când de-a lungul Psalmilor jertfa de sânge n-ar fi respinsă și chiar considerată ca fiind neplăcută lui Dumnezeu, YHWH.
Tranziția aici, urmând logica Psaltirii este dinspre puterile cerului (îngerii), spre puterile pământului (oamenii), apoi cu toții unindu-se în slăvirea numelui Celui Sfânt, într-un cor universal e apreciere a faptelor și cuvintelor Domnului.
Puterea lui Dumnezeu, care se manifestă în furtunile și tornadele din mările și oceanele  planetare, distruge cei mai puternici copaci cu esența tare, e pretutindeni și atotputernică, nu poate fi exprimată în cuvinte. Atât de mult încât traducătorilor le lipsesc cuvintele în transpunerea versetului 6, unde apar junincile Libanului și inorogii! Nu e nicio logică în tranziția dinspre mări și ape, spre păduri și apoi spre unicorni. Mai degrabă, în corelație cu psalmul 114, referința este la munții Libanului și ai Hermonului, care tremură. Dumnezeu mișcă apele, pădurile și munții, aceasta este varianta directă a mesajului.
Acest Dumnezeu atotputernic, care poate distruge, care a mai distrus omenirea la potop, este sursa binelui și a binecuvântărilor pentru cei buni și credincioși. Cu atât mai mult ar trebui să îl laude toți cei care fac parte din poporul acesta, poporul credinței în Dumnezeul monoteist.
Psalmul simplifica: Puterea lui Dumnezeu e mare și tare! Toată lumea să îl laude pe Domnul!

Ziua 27

Ziua 26

Un psalm al lui David

Domnul este lumina mea și salvatorul meu. De cine să mă tem eu?

Domnul dă putere vieții mele. Cum să-mi fie frică de rele?

Când cei răi vor vrea să distrugă trupul și mintea mea,
ei, cei care sunt piază-rea, se vor da peste cap și vor cădea.

Chiar dacă o armată întreagă ar aduna împotriva mea, inima mea nu se va înfricoşa; cu război dacă m-ar amenința, credința nu mi-oi voi lăsa.

Am cerut de la Domnul ceva, și numai aceasta voi căuta:

În casa Domnului vreau să trăiesc, câte zile voi avea,

De frumuseţea Domnului să mă pot bucura, să intru din vreme în biserica Sa.

Când am fost atacat, El m-a protejat, sub aripa Lui m-am refugiat, în Biserica Lui m-a întemeiat.

Acum stau cu capul ridicat, deasupra tuturor celor care m-au amenințat;
drept mulțumire în Biserică voi sta drept, jertfă de laudă voi înălța, Domnului Îi voi cânta.

Auzi, Doamne, vocea mea, fii bun, răspunde la chemarea mea;

Inima mă îndeamnă să vin înaintea Ta, îmi spune să fac voia Ta.

Nu-ți ascunde fața Ta de la rugăciunea mea, nu te înfuria pe mine, slujitorul Tău.

Numai Tu ești ajutorul meu, nu mă abandona, nu mă alunga, că tu ești salvarea mea.

Tatăl meu m-a părăsit, m-a abandonat până și mama mea, dar Domnul mă va înfia.

Învață-mă calea Ta, arată-mi învățătura Ta, cu ele de dușmani mă voi apăra.

Pe mâna celor răi nu mă da, minciuni și nedreptate au zvonit împotriva mea.

Dar eu n-am încetat să cred că voi vedea bunătatea Ta, încă pe lumea asta!

Așteaptă-l pe Domnul, fii tare, inima să-ți fie mare! Da, Doamne, după Tine stau în așteptare.

Să trăiesc cu Dumnezeu, să mă bucur de prezența lui Dumnezeu, să îl laud pe Dumnezeu – acestea sunt dorințele credinciosului, ele nu sunt legate nici de bunăstarea fizică, nici de prosperitatea materială, nici de siguranța emoțională. Doar atât vreau, spune Psalmul, cu Dumnezeu să stau! În textul original se vorbește despre Templul, cortul și lăcașul lui Dumnezeu, însă toate sunt metafore ale coexistenței cu divinitatea. Vedem aceasta din versetul 5, care insistă asupra aceste naturi intime, Dumnezeu ne adăpostește în mod special, pe fiecare dintre noi. Verbele care arată modul cum se desfășoară protecția lui Dumnezeu se înlănțuiesc în crescendo (m-a ascuns, m-a adăpostit, m-a ridicat), iar apoi această schemă este repetată în modul cum răsplătește credinciosul această binefacere (stau drept, jertfesc și cânt). Deși parte o relație mercantilă, ea nu este decât o relație în oglindă: Domnul ne apără, noi îl lăudăm!

Cântecul continuă prin a sublinia opoziția (repetată în psalmi) dintre credincioși și necredincioși. Nu contează ce se întâmplă cu mine, nu contează cu ce mă confrunt zi de zi, nu contează cu ce mă confront. Psalmul folosește în versetul 2 o expresie, tradusă adeseori cu “să mănânce carnea mea” (Biblia 1688), care înseamnă a vorbi de rău, a arunca cu noroi în cineva, a încerca să distrugă nu doar corporal, dar și moral personalitatea unui om. Pentru că răul fizic este dureros, dar răul pe care ni-l fac oamenii din punct de vedere emoțional este înzecit mai aducător de suferință. Iar versetul 12 confirmă această intenție a mesajului Psaltirii, invocarea ajutorului lui Dumnezeu în situații în care suntem atacați, nu doar fizic, ci și spiritual. Iar în astfel de situație temelia (întemeierea) tuturor acțiunilor noastre se află la Dumnezeu, în cuvintele sale, în poruncile Sale, în Templul (Biserica, Sinagoga, dar mai ales Credința). Într-o lume în care părinții nu mai sunt părinți, frații și prietenii se transformă în dușmani, singura rubedenie credincioasă ne este Dumnezeu.

Versetul 9 are o întorsătură aproape ironică la adresa credinciosului, care devine uneori enervant cu insistențele lui, de aceea îi cere Domnului să nu se enerveze, să aibă milă și înțelegere. În fond, față de bunătatea lui Dumnezeu, nu suntem decât niște cerșetori. Suntem, înaintea lui Dumnezeu, niște milogi pisălogi.

Psalmul simplificat: Doar atât vreau, cu Dumnezeu să stau! Nu mă tem de nimic, El mă va apăra, iar eu îl voi lăuda! Pe Tine te aștept, Doamne.