Ziua 14

(Un psalm al lui David)

Doamne, cine poate locui cu Tine, cine poate sta lângă Tine în cer?

Cel care trăiește curat,

cel care face binele,

cel care spune adevărul și cuvintele lui nu sunt false,

cel care nu face rău aproapelui și nu îi vorbește de rău pe alții,

cel care îi urăște pe fățarnici, dar îi iubește pe ce care se tem de Domnul;

cel care se ține de cuvânt, indiferent ce-ar fi,

cel care nu dă bani cu dobândă și nici nu ia mită ca să facă rău celor nevinovați.

Cine face toate astea, niciodată nu se va teme de nimic.

Intitulat simplu un psalm, acest cântec nu este deloc simplu. El confirmă rolul psalmilor în ansamblu, pentru că este un psalm de instructaj, un text care prescrie comportamentul dorit al omului care îl iubește pe Dumnezeu. Chiar textual psalmul face legătura cu psalmul 1, iar conexiunea este directă. Dacă psalmul introductiv descria credinciosul într-o suită de negații (să nu mergă, să nu asculte, să nu stea), psalmul acesta descrie în mod tehnic toate caracteristicile omului credincios, tot într-o acumulare de verbe de acțiune: trăiește, face, spune. Aceste acțiuni bune sunt reprezentate de viața cinstită, de faptele bune, de vorbirea bune și de refuzul fățărniciei, toate repetate în nenumărate forme și variante în Psaltire.

Psalmul începe cu o referire la antichitate, vorbind despre cortul lui Dumnezeu, ca locaș, loc unde stă Domnul, iar unii interpreți au descris acest cort ca fiind primul templu din epoca lui Moise, adăpostul sacru pentru tablele legii. Acest prim Templu al Dumnezeului monoteist, însă, e o trimitere explicită la TOATE locurile unde se află Dumnezeu. Și doar omul care face binele poate să stea lângă Dumnezeul bunătății, în Împărăția lui Dumnezeu (fie ea localizată pe un munte, într-o sinagogă, într-o biserică, într-o casă de adunare).

Psalmul acesta este oglinda pozitivă a psalmului anterior, unde lamentația lui David era tocmai absența omului bun. De aceea unii comentatori afirmă că acest psalm continuă firesc psalmul 13, unde se făcea vorbire despre lipsa credinței. Psalmul începe cu o întrebare retorică, cu o punere în discuție a aceleiași probleme. Locuinta lui Dumnezeu este liberă, e ca o valoare imobiliară disponibilă, însă pentru un preț personal: o viață dusă în curațenie, dreptate, adevărul, toate aceste calități fiind reluate și accentuate și sub forma răsturnată, și prin negație: refuzul fățărniciei, al minciunii, lipsa răutații, refuzul nedreptății.

În fond și psalmul acesta este o listă de reguli, o suită de prescripții pentru acțiuni și fapte sociale concrete, centrate în jurul Binelui din viața de zi cu zi. A fi credincios nu înseamnă a murmura cuvinte fără noimă. A fi credincios înseamnă să facem acțiuni foarte specifice. 
Și, ca și în orice situație în care vrem să ocupăm un apartament disponibil, trebuie să trecem de un interviu. Cum putem face sa trecem de "interviul" pentru a obține chiria în locuința divină, pentru a beneficia de privilegiul de a locui în apartamentele dumnezeiești? E, dinnou, simplu. Trebuie să fim buni, drepți, cinstiți, onești. În acest ansamblu imobiliar al lui Dumnezeu nu au loc cămătarii, corupții și ipocriții. Lista "interdicțiilor" este, în fond, o oglindă rasturnată a recomandărilor, ceea ce dă ritm poeziei psaltice. Structura psalmului este, încă o dată, repetitivă prin afirmații și negații redundante. Să fi cinstit/ să nu minți; să faci bine/ să nu faci rău aproapelui;  să fii corect/ să nu dai bani cu camătă, să nu furi.
Concluzia este tot din zona constructiilor: fă astfel, și temelia ta nu se va clinti în vecii vecilor.