Ziua 2

De ce se luptă neamurile și sunt nemulțumite popoarele?

Conducătorii pământului şi toți politicienii se unesc împotriva Domnului şi a Alesului Său, zicîndu-și:

Să rupem legăturile cu Legea lor!

Cel care stă în ceruri se amuză, Domnul râde de ei.

Apoi se va supăra, îi va speria cu mânia Sa, zicînd așa:

Am ales deja un Rege în Sion, pe muntele sfânt.

Ascultați porunca Domnului, El mi-a spus: ,,Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut

Cere şi-ți voi da, popoarele lumii te vor asculta, lumea toată va fi a ta

Cu pumn de fier îi vei lovi, şi ca pe oalele sparte îi vei strica.

De aceea, conducători ai lumii, ascultați! Judecători ai pămîntului, învățați!

Domnului cu frică să vă închinați, tremurați și vă bucuraţi.

Pe Fiul Lui să-l îmbrățișați, ca să nu îl supărați, pe drum să nu pieriți, că mânia Lui repede o veți simți!

Binecuvântați sunt toţi credincioșii adevărați!

Ca și alți psalmi, ulterior, psalmul 2 are o structură foarte precisă, o geometrie internă exactă, fiind compus din 4 părți distincte. Versetele 1-3 exprimă o întrebare retorică referitoare la ce se întâmplă pe lume (de ce?), versetele 4-6 arată reacția de mânie a lui Dumnezeu față de acțiunea exterioară, apoi urmează (7-9) promisiunea Lui către Cel Ales (către poporul Lui), și în final (10-12) toți sunt chemați să asculte de Dumnezeu, singurul care merită supunere.

Deși pentru Origen acesta este cu adevărat “primul psalm”, de fapt între primul și al doilea psalm există o legătură explicită. Primii doi psalmi sunt doi poli opuși ai aceluiași mesaj. Dacă psalmul 1 vorbea omului în mod direct și personal (Binecuvântat omul), cu un îndemn aproape intim, oferind sfaturi de comportament și de relație între oameni, psalmul 2 trece de la planul individual spre cel general, al vieții politice în ansamblul ei și oferă soluții pentru fericirea comunităților (Binecuvântați credincioșii). Psalmul 2 se încheie la fel cum începe psalmul 1, “fericiți”, binecuvântați cei care cred în Dumnezeu.

Aici nu mai este vorba despre relația personală cu Dumnezeu, ci despre comportamentul social, despre relația între liderii politici, state și popoare cu Dumnezeul lui Israel și cu poruncile Lui. Și, dacă psalmul 1 realiza o opoziție între omul bun și omul păcătos, psalmul 2 se bazează pe opoziția între oamenii lui Dumnezeu (poporul Ales) și oamenii care aparțin lumii, neamurile în sens larg (goyim).

Neamurile sunt goiym, adică cei care nu îl cunosc pe Dumnezeu ca Domn, iar agitația lor este ceea ce vedem zi de zi, ceva ce există de-a lungul istoriei omenirii. Națiunile lumii se luptă unele cu altele, popoarele decimându-se unele pe altele, într-o zbatere plină de violență și ură. Psalmistul ne spune că această agitație și disperare apare pentru că este ruptă legătura cu Legea lui Dumnezeu. În mod relevant, ruperea legăturilor cu Dumnezeu e descrisă metaforic cu două expresii puternice. Pe de o parte smulgerea din relația cu YHWH e în aceiași termeni cu smulgerea penelor, e de fapt o acțiune dureroasă prin care omul refuză o Lege adânc înrădăcinată în carnea lui. Omul vrea să scape de însăși natura sa și pretinde să fie liber, în sensul de lipsit de orice reguli.

Oamenii strigă: să smulgem legea din sufletele noastre și să sfărâmăm lanțurile credinței, legăturile care ne fac dependenți de Dumnezeu. Vulgata traduce cu expresia prin jug – într-un mod care nu redă esența mesajului. Independența față de Dumnezeu nu înseamnă scăparea de o robie, ci eliberarea de o condiționare benefică.

A doua metaforă este explicabilă cultural. Evreii aveau două tipuri de legături care le aminteau de Dumnezeu. Prima, mai primitivă, numită în idiș roite bindele, este brățara de ață roșie pe care o poartă evreii la încheietura mâinii, pentru a ține minte că Dumnezeu ne protejează. Și mai importante sunt legăturile simbolice numite tefilin, filacteriile care sunt legate de mâini și de cap în timpul rugăciunii, conținând bucăți din Legea lui Dumnezeu. Aici se explică ce vrea să spună psalmul cu ruperea legăturilor. Ea este în fond o rupere fizică a contactului cu poruncile lui Dumnezeu.

Numai că, atunci când neamurile vor să se rupă de Dumnezeu și de poruncile Lui, Dumnezeu îi avertizează pe oameni că vor fi zdrobiți dacă vor face rău poporului Său. Aflăm că Adonai râde de planurile oamenilor, chiar îi batjocorește pe oameni, iar termenul folosit în textul original este că îi imită, le maimuțărește limbajul în bătaie de joc. Pentru că oamenii sunt făcuți din lut și se sparg ca oalele atunci când sunt loviți de pumnul voinței lui Dumnezeu

Psalmul face referire clară la Fiul lui Dumnezeu, și vorbește despre “Unsul” lui Dumnezeu, descris ca Mesiah, cel Ales, el stă împotriva puternicilor lumii, a politicienilor care sunt astăzi “domnitorii” pământului. Noțiunea nu mai apare aproape niciunde în Vechiul Testament, fiind unică în felul ei. Sigur, fiul lui Dumnezeu este o referință la descedența regală a lui David, iar o interpretare pur istorică ne spune că psalmul vorbește despre lupta dintre David, ca ales al lui Dumnezeu și regii din jurul Israelului. Dar termenul utilizat, care este var, și care în aramaică înseamnă Fiu, se referă și la curățenie, la puritate. Opoziția dintre străini și “alesul lui Dumnezeu”, dintre Fiul Lui și dușmanii Lui, devine opoziția dintre curățenie/ puritate spirituală și necredință. Prin urmare, trebuie să citim aici referința la legământul lui Dumnezeu cu poporul ales, care este tocmai aceasta – toți credincioșii sunt fiii Lui, noi suntem Aleșii lui Dumnezeu. De aceea, când textul original spune sărutați-l pe Fiul lui Dumnezeu, sărutul reprezintă recunoașterea intimă a prezenței lui YHWH în viețile noastre. Dar, în același timp, este și acceptarea propriei noastre condiții de fii ai lui Dumnezeu, devenirea noastră ca oameni speciali, ca fii ai credinței în Unicul Dumnezeu.

Psalmul simplificat: Degeaba conspiră guvernele și uneltesc politicienii. Copiii Lui Dumnezeu sunt aleși și protejați. Binecuvântați sunt credincioșii adevărați!De ce se agită neamurile și murmură nemulțumite popoarele?

Conducătorii pământului şi toți politicienii se unesc împotriva Domnului şi a Alesului Său, zicîndu-și:

Să smulgem legăturile și să rupem legile!

Cel care stă în ceruri se amuză, Domnul râde de ei.

Apoi se va supăra, îi va speria cu mânia Sa, zicînd așa:

Am ales deja un Rege în Sion, pe muntele sfânt.

Ascultați porunca Domnului, El mi-a spus: ,,Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut

Cere şi-ți voi da, popoarele lumii te vor asculta, lumea toată va fi a ta

Cu pumn de fier îi vei lovi, şi ca pe oalele sparte îi vei strica.

De aceea, conducători ai lumii, ascultați! Judecători ai pămîntului, învățați!

Domnului cu frică să vă închinați, tremurați și vă bucuraţi.

Pe Fiul Lui să-l îmbrățișați, ca să nu îl supărați, pe drum să nu pieriți, că mânia Lui repede o veți simți!

Binecuvântați sunt toţi credincioșii adevărați!

Ca și alți psalmi, ulterior, psalmul 2 are o structură foarte precisă, o geometrie internă exactă, fiind compus din 4 părți distincte. Versetele 1-3 exprimă o întrebare retorică referitoare la ce se întâmplă pe lume (de ce?), versetele 4-6 arată reacția de mânie a lui Dumnezeu față de acțiunea exterioară, apoi urmează (7-9) promisiunea Lui către Cel Ales (către poporul Lui), și în final (10-12) toți sunt chemați să asculte de Dumnezeu, singurul care merită supunere.

Deși pentru Origen acesta este cu adevărat “primul psalm”, de fapt între primul și al doilea psalm există o legătură explicită. Primii doi psalmi sunt doi poli opuși ai aceluiași mesaj. Dacă psalmul 1 vorbea omului în mod direct și personal (Binecuvântat omul), cu un îndemn aproape intim, oferind sfaturi de comportament și de relație între oameni, psalmul 2 trece de la planul individual spre cel general, al vieții politice în ansamblul ei și oferă soluții pentru fericirea comunităților (Binecuvântați credincioșii). Psalmul 2 se încheie la fel cum începe psalmul 1, “fericiți”, binecuvântați cei care cred în Dumnezeu.

Aici nu mai este vorba despre relația personală cu Dumnezeu, ci despre comportamentul social, despre relația între liderii politici, state și popoare cu Dumnezeul lui Israel și cu poruncile Lui. Și, dacă psalmul 1 realiza o opoziție între omul bun și omul păcătos, psalmul 2 se bazează pe opoziția între oamenii lui Dumnezeu (poporul Ales) și oamenii care aparțin lumii, neamurile în sens larg (goyim).

Neamurile sunt goiym, adică cei care nu îl cunosc pe Dumnezeu ca Domn, iar agitația lor este ceea ce vedem zi de zi, ceva ce există de-a lungul istoriei omenirii. Națiunile lumii se luptă unele cu altele, popoarele decimându-se unele pe altele, într-o zbatere plină de violență și ură. Psalmistul ne spune că această agitație și disperare apare pentru că este ruptă legătura cu Legea lui Dumnezeu. În mod relevant, ruperea legăturilor cu Dumnezeu e descrisă metaforic cu două expresii puternice. Pe de o parte smulgerea din relația cu YHWH e în aceiași termeni cu smulgerea penelor, e de fapt o acțiune dureroasă prin care omul refuză o Lege adânc înrădăcinată în carnea lui. Omul vrea să scape de însăși natura sa și pretinde să fie liber, în sensul de lipsit de orice reguli.

Oamenii strigă: să smulgem legea din sufletele noastre și să sfărâmăm lanțurile credinței, legăturile care ne fac dependenți de Dumnezeu. Vulgata traduce cu expresia prin jug – într-un mod care nu redă esența mesajului. Independența față de Dumnezeu nu înseamnă scăparea de o robie, ci eliberarea de o condiționare benefică.

A doua metaforă este explicabilă cultural. Evreii aveau două tipuri de legături care le aminteau de Dumnezeu. Prima, mai primitivă, numită în idiș roite bindele, este brățara de ață roșie pe care o poartă evreii la încheietura mâinii, pentru a ține minte că Dumnezeu ne protejează. Și mai importante sunt legăturile simbolice numite tefilin, filacteriile care sunt legate de mâini și de cap în timpul rugăciunii, conținând bucăți din Legea lui Dumnezeu. Aici se explică ce vrea să spună psalmul cu ruperea legăturilor. Ea este în fond o rupere fizică a contactului cu poruncile lui Dumnezeu.

Numai că, atunci când neamurile vor să se rupă de Dumnezeu și de poruncile Lui, Dumnezeu îi avertizează pe oameni că vor fi zdrobiți dacă vor face rău poporului Său. Aflăm că Adonai râde de planurile oamenilor, chiar îi batjocorește pe oameni, iar termenul folosit în textul original este că îi imită, le maimuțărește limbajul în bătaie de joc. Pentru că oamenii sunt făcuți din lut și se sparg ca oalele atunci când sunt loviți de pumnul voinței lui Dumnezeu

Psalmul face referire clară la Fiul lui Dumnezeu, și vorbește despre “Unsul” lui Dumnezeu, descris ca Mesiah, cel Ales, el stă împotriva puternicilor lumii, a politicienilor care sunt astăzi “domnitorii” pământului. Noțiunea nu mai apare aproape niciunde în Vechiul Testament, fiind unică în felul ei. Sigur, fiul lui Dumnezeu este o referință la descedența regală a lui David, iar o interpretare pur istorică ne spune că psalmul vorbește despre lupta dintre David, ca ales al lui Dumnezeu și regii din jurul Israelului. Dar termenul utilizat, care este var, și care în aramaică înseamnă Fiu, se referă și la curățenie, la puritate. Opoziția dintre străini și “alesul lui Dumnezeu”, dintre Fiul Lui și dușmanii Lui, devine opoziția dintre curățenie/ puritate spirituală și necredință. Prin urmare, trebuie să citim aici referința la legământul lui Dumnezeu cu poporul ales, care este tocmai aceasta – toți credincioșii sunt fiii Lui, noi suntem Aleșii lui Dumnezeu. De aceea, când textul original spune sărutați-l pe Fiul lui Dumnezeu, sărutul reprezintă recunoașterea intimă a prezenței lui YHWH în viețile noastre. Dar, în același timp, este și acceptarea propriei noastre condiții de fii ai lui Dumnezeu, devenirea noastră ca oameni speciali, ca fii ai credinței în Unicul Dumnezeu.

Psalmul simplificat: Degeaba conspiră guvernele și uneltesc politicienii. Copiii Lui Dumnezeu sunt aleși și protejați. Binecuvântați sunt credincioșii adevărați!