Ziua 22

(Un psalm al lui David)
Domnul mă păstorește, nimica nu-mi lipsește;
Mă călăuzește acolo unde iarba înverzește.
Cu apă curată mă liniștește, sufletul mi-l ostoiește.
Merg pe calea cea bună, numele Lui mă îndeptățește.
Nici de merg printre morți și morminte, nu mi-e frică, pentru că am ale Tale cuvinte.
M-ai susținut cu cârja Ta, m-ai apărat cu nuiaua Ta.
Acum cei răi stau în preajma mea, văd cum mănânc hrana Ta,
Sunt curat, m-ai spălat de sus până jos,
Paharul meu e atât de plin că am de prisos,
Binele și dragostea Ta mă vor însoți, câte zile voi mai trăi.
În casa Domnului voi locui, în casa Ta mereu voi reveni.

Psalmul e atât de larg cunoscut încât e dificil să traduci altfel decât cu sintagma păstorului. Iacob folosește aceeași expresie în Geneza 48:15, când spune la fel: "Domnul este pastorul meu ". Christos este, în mod traditional, descris ca Bunul Păstor, iar metafora păstoririi a intrat în limbajul cu care descriem preoții, slujitorii turmei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ceea ce era cândva o ocupație atât de larg răspândită printre nomazii Israelului (și ai României!), nu mai există, decât izolat. Cine mai știe azi ce face un păstor pentru turma lui? Câte sacrificii, câte eforturi? Cu toate acestea, formula păstoririi trebuie să rămână intactă, pentru că nicio altă meserie de îngrijire din lumea contemporană nu poate acoperi acest mesaj. Mesaj care este, iarăși, extrem de simplu. Dumnezeu se îngrijește, mă ocrotește, nimic nu-mi lipsește. Am tot ce-mi trebuie, nu-mi lipsește nimic, nu mă tem de nimic.

Psalmul, în logica păstoririi vorbește despre pășuni și ape, despre hrana destinată oilor și animalelor flămânde și însetate în deșert. Dar ce sunt pășunile verzi? Ele sunt darurile, recompensele pe care le primim de la Domnul. Ele reprezintă și liniștea din universul bunănății spirituale, ce decurge din prezența Domnului. A fi hrănit de Dumnezeu înseamnă, simultan, a fi sătul și din punct de vedere sufletesc. Acesta este unul dintre cele mai optimiste cântece ale lui David. Totul e bine în viața celui care este ocrotit de Dumnezeu.
Pe de altă parte psalmul insistă asupra faptului că îngrijirea lui Dumnezeu nu este doar spirituală, El nu se ocupă doar de sufletul credinciosului. Domnul ne oferă hrană pentru trup, ne îngrijește corpul, ca să arătăm impecabil, și metafora utilizată este aproape scoasă din categoria tratamentului cosmetic. Esențial este că Dumnezeu ne îngrjește desăvârșit și pe dinăuntru și pe dinafară. Grija lui este totală, fără limite, fără înconjur. În plus, aici referința este specială. Dumnezeu îl tratează pe omul credincios ca pe un musafir deosebit, căruia, atunci când îți vine în vizită, i se oferă cele mai bune condiții. Masa se întinde, paharele sunt umplute, musafirii sunt serviți cu mare atenție.
Aici apare, în cele mai multe traduceri, o idee care cred că este îndepărtată de sensul profund al psalmului. Vorbind despre bastonul și nuiaua Domnului, multe alte versiuni induc ideea că e vorba de păstorul care își bate turma pentru a o îndruma, dar acesta nu este Păstorul nostru. Bastonul și toiagul sunt, aici, legate de trecerea prin valea morții, printre dușmani, și se referă la protecția pe care Domnul o oferă celor credincioși, nu la natura sa punitivă, pentru că verbul utilizat este mângâierea, nu lovirea! După ce ne hrănește, ne spală și ne îngrijește, Dumnezeu nu ne pedepsește, ca un sadic, ci, dimpotrivă, ne primește în Locuința Lui. De fapt această locuință este viața curată, îndestulată și liniștită dată de bunătatea și mila lui Dumnezeu - credința.