Ziua 4

(Către dirijorul corului. Un cântec al lui David. Instrumental)

Eu am strigat, Tu ai ascultat, pentru că ești un Dumnezeu adevărat!

Când n-am știut ce să mai fac, Tu m-ai scăpat.

Fie-ți milă de mine și ascultă ce-ți spun acum.

Oameni buni, până când veți da cinstea pe rușine?

De ce alegeți minciuna și vă vindeți pe nimica? (cu strigăte!)

Știți că Dumnezeu îi alege pe cei curați cu inima; De aceea Domnul mă va asculta când îl voi chema.

Omule, când te apucă pasiunile, ai grijă să nu greșești,

Iar înainte de a te baga în pat, să îți pară rău de ceea ce gândești (cu strigăte!)

Credeți numai ceea ce e bine, aveți încredere în Domnul.

Mulți zic așa: Cine ne poate arăta ce e binele? Dar se va vedea pe fiecare dintre noi lumina chipului tău, Doamne.

Tu mi-ai înveselit inima, mă bucur că am ce mânca, am ce bea, am tot ce-mi trebuie!

Mă culc împăcat și adorm liniștit, mai ales pentru că tu, Doamne, îmi dai speranță.

Dacă psalmul anterior (3) era o adresare către Dumnezeu, acest psalm este adresat direct dușmanilor care îl urmăresc pe David. În mod tradițional, și acest cântec este atribuit momentului fugii de Absalom și este pasul al doilea în confruntarea cu inamicii morali și materiali. Pentru unii traducatori dirijorul corului este o referință metaforică la Dumnezeu, El este cel care ne orchestrează viețile, ne adună pe toți într-o singură simfonie cosmică.

Și acesta este un psalm de seară, dar e mai degrabă un psalm înainte de culcare, nu din timpul nopții, pentru că referințele sunt despre încheierea zilei, ne predispun la calm, veselie, și siguranță asupra faptului că Dumnezeu este prezent în viețile noastre. Psalmul începe cu: Te-am chemat și m-ai auzit, indicând că, atunci când vorbim cu Domnul, totul are loc direct, imediat, fără farafastâcuri și complicații inutile. Aceasta e relația pe care trebuie să o avem cu Dumnezeul dreptății, singurul Dumnezeu adevărat. De aceea psalmul se încheie cu formula: adorm liniștit, binecuvântat de prezența dumnezeiască.

Structura psalmului este circulară. Prima oară se adresează direct lui Dumnezeu (v 10, după care le vorbește oamenilor, apostrofându-i (2-6), apoi iar lui Dumnezeu (7), și în final extrage o concluzie. Această structură reflectă și dinamica relațională a credinciosului, întâi Dumnezeu, apoi oamenii, iarăși Dumnezeu și, la sfârșit, propria identitate.

După invocarea lui Dumnezeu, psalmul foloseșt cuvântul batzar, adeseori tradus cu primejdie. Aici el se referă la strâmtorările vieții, cu trimitere directă la situația în care era David în acel moment, înconjurat de inamici, copleșit de probleme. În sens trebuie înțeles ca un îndemn ca, în orice situație fără ieșire, scăparea, salvarea vine de la Domnul.

În versetul 2 David cere să-i fie ascultată rugăciunea, darntermenul original este tefillah, care nu este doar rugăciune religiosă, ci și expunerea problemelor. David nu cere ceva anume, vrea doar să fie auzit, să fie în legătură cu Dumnezeu, vrea să aibă cui să îi împărtășească necazurile. Imediat logica devine aproape tranzacțională, Dumnezeu m-a ales, de aceea tot El mă va asculta. El m-a selectat, pentru că a crezut că sunt bun.

Ca și aici, rugăciunea de seara e un prilej de autoanaliză, de evaluare a celor pe care le gandim și le face. Textul ne prezintă un aparent paradox, ne spune că gândul rău, pornirea spre cele rele, nu este "păcătos" în sine, ci transpunerea lui în faptă este malignă. Aceasta nu înseamnă că putem gândi nestingheriți tot felul de monstruozități, înseamnă doar renunțarea și dezicerea de gândurile nedorite. Dacă are loc înainte de culcare, e o formă de expiere, rugăciunea înainte de somn este purificatoare și are efect calmant. E ca un ceai cu mușețel, în urma căruia dobândim liniștea necesară. Formula este următoarea: Dumnezeu e bun, Dumnezeu ascultă, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu are grijă, omule, poți dormi liniștit.

Mâniați-vă și nu păcătuiți este versiunea clasică (prezentă și în versiunea King James), dar textul pune accentul pe cuvântul rigzu, ceea ce înseamnă a tremura, a rămâne mut de uimire, în latină irascimini. Oamenii au porniri, dar acestea trebuie înfrânate, avem emoții, dar trebuie să le utilizăm în mod pozitiv (când am putea să le utilizăm și negativ)

Traducerile tradiționale ale psalmului spun la versetul 6 să oferim jertfa dreptății sau a virtuții. Dar ce mai înseamnă azi, pentru omul modern această expresie? Ce este "jertfa dreptății"?, sau mai degraba, jertfa dreaptă (tzadik, în original)? Ea este sacrificiul cuvenit, cea decurge dintr-o manifestare corectă a credinței. Pentru că nu mai există sacrificii de animale, iar sacrificiile erau exemple de credință, aici trimiterea e direct la modul cum trebuie să credem. Să credem bine, să credem numai ceea ce este corect.

Psalmul este profund anti-materialist, ne spune că nu binele care decurge din prosperitatea materială e important, ci acela care vine din interior. Această dihotomie, permanentă în Psalmi, între lumea oamenilor, și logica divină se bazează pe distincția între oamenii care sunt răi, neascultători, mincinoși, nepăsatori și Dumnezeu, care ascultă, e atent, vine în ajutor. Iar opozitia fundamentală dintre Dumnezeu și oameni e cu atât mai profundă cu cât alegem calea unei inimi murdare.

Liniștea și pacea nu vin decât dacă lumina chipului lui Dumnezeu se vede în ceea ce facem, adică acțiunile noastre cotidiene devin expresii ale Învățăturii (Torah) lui Dumnezeu.