Ziua 19

(Către dirijor. Un psalm al lui David)

Dumnezeu să te asculte când ești necăjit, în numele Dumnezeului lui Iacob să fii ocrotit.
El să coboare din cer când îl chemi, și din Sion să te păzească.
De jertfa ta să-și amintească, și darul tău bine să-l primească. (Cu strigăt).
Domnul să-ți dea tot ce inima ta poate să dorească, toate visele să ți se împlinească
Ce bucurie că te-a ajutat, numele Dumnezeului nostru va fi lăudat. Tot ce vrei, Domnul să-ți îndeplinească.
Să știi, dacă Domnul te alege, tot Domnul te va păzi. Din locuința cerească te va auzi, cu puterea lui va interveni.
Unii se laudă cu avere, alții cu caii putere, noi ne lăudăm doar cu numele Domnului Dumnezeului nostru, în care avem încredere.
Ei au picat și s-au stricat, dar noi ne-am ridicat și drepți am stat.
Doamne, mântuiește lumea Ta, și ascultă-ne în orice zi te vom chema.

Acest celebru psalm de binecuvântare este de o frumusețe specială. Transmis din generație în generație, memorat ca o poezie, dedicat de părinți copiilor lor, de soți soților lor, de prieteni prietenilor lor, vorbește simplu despre importanța binecuvântării lui Dumnezeu. De aceea mesajul este, simplu spus, următorul: să te ajute Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ascultă, și orice vei cere, vei primi, orice necazuri vei avea, te va salva, nu te teme, Dumnezeu își apără moșternirea sa.

Psalmistul îl invocă de la început pe Dumnezeul lui Iacob, dar cine este acest Dumnezeu al lui Iacob? Știm din psalmul 45, unde reia această urare, că Dumnezeul lui Iacob este văzut ca adăpostul poporului sfânt, Israel, descendentul lui Iacob. Dar aici nu este vorba numai de descendența biologică, de protecția tribală, limitată la un grup anume. Pentru oricine știe povestea lui Iacob, aceasta nu este doar istoria unui om care a dat naștere unui popor. Este povestea unui om care nu a avut totul pe tavă. Iacob, descendent al lui Avraam, părintele credinței, este imaginea credinciosului care are încredere în promisiunile lui Dumnezeu, chiar și atunci când acestea par a nu se mai împlini niciodată. Care se luptă cu Dumnezeu pentru a primi ceea ce merită. Pentru că Dumnezeul lui Iacob este, la urma urmei, Domnul speranței, dar și Domnul luptei spirituale. Nu este un Domn al blegilor, al celor care așteaptă să le pice mură în gură recompensa divină.
Și acest psalm subliniază opoziția dintre noi (credincioșii) și ei (păcătoșii), care aici este descrisă prin opoziția substantivelor și a verbelor. Ei se încred în lucrurile materiale, se laudă cu cele materiale (am ales să traduc căruțele și caii din textul ebraic, cu referința la mașinile cool de azi, pentru că lăudăroșenia a răamas neschimbată de milenii, doar obiectele s-au schimbat) în timp ce credincioșii au nevoie doar de lauda spirituală, de mândria cu numele lui Dumnezeu (YHW). Ei cad în genunchi și se prăbușesc, noi stăm în picioare și nu ne clintim, ba chiar ne înălțăm spre cele de sus. Ei sunt jos, dar noi sus, alături de Dumnezeu. Pe de altă parte, trebuie subliniat și faptul că, deși Dumnezeu se află în alt plan decât noi, oamenii, este în cer, în lăcașul său cel sfânt, totuși ne aude, ne ajută, ne influențează viețile imediat. Aici și acum.
Urarea din final, unde textul ebraic face referire la Împărat, la Unsul lui Dumnezeu, a fost văzută ca o referire la Mesia, Regele poporului lui Dumnezeu. Am ales să o traduc ca pe o urare directă și personală adresată fiecăruia dintre credincioși, fiecare dintre cei care aleg să creadă în Domnul Dumnezeu devine, așa cum spune versetul 6,  Alesul, Ocrotitul, Binecuvântatul.