Ziua 7

(Cântec de jale al lui David, către Dumnezeu, pornind de la cuvintele lui Huș, fiul lui Beniamin)

Doamne, Dumnezeule, apără-mă. Scapă-mă, ocrotește-mă de dușmani.

Dacă nu mă ajuți acum, o să mă rupă în bucăți, cum sfâșie animalele de pradă o bucată de carne.

Doamne, Dumnezeul meu, dacă am greșit cu ceva, dacă mi-am murdărit mâinile cu ceva,

Dacă le-am făcut rău celor care mi-au făcut bine sau dacă am fost rău pe nedrept,

Să-mi ia dușmanii sufletul, să mi-l distrugă, să dea cu mine de pământ şi praful să se aleagă de mine. (Cu strigăte)

Vino, Doamne, arată-le mânia Ta, lovește-i pe duşmanii mei; Vino, Doamne, Dumnezeul meu, dă-mi dreptate, conform cu Legea Ta.

Adună popoarele pământului la judecată. Judecă neamurile.

Judecă poporul tău. Judecă-mă pe mine! Arată-le tuturor că sunt cinstit, arată-le că sunt nevinovat.

Ajunge cu răutatea, fă să triumfe bunătatea. Tu știi ce e în inimile şi sufletele oamenilor, tu ești Dumnezeul dreptății.

Ajutorul meu e la Dumnezeu, El îi apără pe oamenii cu inimă bună.

Dumnezeu este un judecător drept, răbdător, care nu își arată mânia în fiecare zi.

Dar dacă nu vă veți schimba purtarea, veți simți pedeapsa Lui, 

pentru că are la îndemână instrumente aducătoare de moarte; și-a ascuțit sabia, armele sunt încărcate, gloanțele sunt pregătite.

Cel rău a ales nedreptatea, s-a culcat cu răutatea şi a scos din el minciună.

A săpat o groapă adâncă, dar va cădea în groapa pe care singur a făcut-o.

Loviturile pe care le-a dat, o să le primească înapoi şi răutatea i se va sparge în cap.

Iar eu îl voi lăuda pe Domnul, pentru că e drept şi voi cânta numele Domnului, că e mare!

Psalmul acesta este subintitulat un shiggayon al lui David și, deși nu se știe prea bine ce înseamnă termenul, el poate fi citit ca o referință la un cântec de durere, și este, evident, un indiciu pentru o nouă schimbare de registru, dinspre psalmii anteriori, spre psalmii lamentativi. 

E foarte probabil ca aceste cuvinte ale fiului lui Beniamin la care se referă supratitlul să fi fost o acuzație adusă lui David, la care acesta răspunde cam așa: spui că am făcut rău, dar Dumnezeu știe că nu am făcut. Dar dacă tu ai făcut rău, atunci Dumnezeu te va pedepsi. Acesta este, de fapt, scenariul pe care David ni-l prezintă. Dacă sunteți buni și drepți, nu veți răspunde celor care vă acuză decât cu faptele voastre. De restul se va ocupa Domnul. Judecata (pentru poporul ales, pentru toate popoarele și, mai ales, pentru indivizi) este a celui care a făcut Legea și Poruncile.

De aceea versetul 1 îl descrie pe Domnul Dumnezeu ca pe refugiul perfect, locul ce oferă adăpost în orice situație, ascunzișul cel mai bun în fața oricărui pericol. Imaginea de aici a psalmistului ne trimite cu gândul la copiii care se ascund în brațele părinților, atunci când sunt urmăriți de frații mai mari sau de un animal rău. Sau de dușmanul cel mai mare, cel mai periculos, adeseori comparat în Biblie cu un leu turbat, Diavolul.

În versetul 5 invocarea aceasta este aproape un blestem de sine. Mai târziu Isus va vorbi cu aceleași cuvinte: cum faci, așa să primești, cum dai, așa ți se va întoarce, cu ce cântar îi evaluăm pe ceilalți, cu acela vom fi judecați și noi. Și mai jos, formula se repetă, mult mai dur, redată cu expresia cine sapă groapa altuia, cade el însuși în ea, ca expresie a talionului, ea devine manifestare a pedepsei divine implacabile. Și mai jos, la versetul 16 avem deja un blestem explicit, ce ai făcut, aceea să primești!

Versetul 11 descrie răbdarea lui Dumnezeu similară cu iubirea unui părinte, adică a celui care vede defectele copilului, dar le trece cu vederea. Cu toate acestea, observăm la final că Dumnezeul lui Israel judecă atât poporul ales, cât și neamurile și indivizii. Răbdarea lui are și ea limite, pe care nu e bine să le încercăm. Iar metafora răutății, care are o explicită trimitere sexuală (te-ai împreunat cu Răul, ce poate ieși din tine decât minciună și fărădelege!?), este puternică. Biblia de la 1688 utilizează două verbe ale procreării maligne, zămisli și născu fărădelegi. Pentru că, dacă Dumnezeu este făcătorul binelui, sursă a bunătății, cei care nasc răutatea sunt progenituri ale Dușmanului.

Și acest psalm, ca și mulți alții, începe cu o notă pesimistă și se încheie cu optimism, cu un cântec, aproape cu un dans de bucurie în cinstea lui Dumnezeu, cel care este drept și bun.