Ziua 16

Un psalm al lui David

Doamne, ascultă rugăciunea mea, auzi rugămintea mea, ia în seamă plângerea mea, cu dreptate vin înaintea Ta, nicio minciună nu iese din gura mea.

Tu vei judeca, ce e bine Tu vei vedea, Tu vei ști dreptatea mea.

În miez de noapte inima mi-ai încercat,  pe toate părțile m-ai verificat, dar rău în mine nu ai aflat, gura mea nu a vorbit cu păcat.

De cele omeneşti m-am îndepărtat, cuvintele Tale le-am ascultat.
Pe cărările Tale am umblat, picioarele nu mi s-au împiedicat.

Eu am strigat, Tu, Dumnezeule, m-ai ascultat; apleacă urechea spre cuvintele mele.
Mare e mila Ta, cu mâna Ta dreaptă îi ocrotești pe cei ce au încredere în Tine.
Păzeşte-mă și pe mine, Doamne, ca pe ochii Tăi; cu aripile Tale acoperă-mă,
Apără-mă de necredincioşii care vor să îmi facă ră. Duşmanii mei de moarte m-au înconjurat;
Inimile lor sunt împietrite de egoism, gurile lor sunt plină de aroganță.
M-au hăituit, m-au înconjurat, caută cum să mă alunge de pe fața pământului.
M-au apucat cum prinde un leu prada la vânat, ca puii de leu prin ascunzişuri la pândă au stat.
Ridică-Te, Doamne, ieși la luptă, oprește-i! Cu armele Tale salvează sufletul meu de cei necredincioși.
Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, că ei îşi iau partea în această viaţă, își umflă burțile cu bunătăţile Tale; se satură fiii fiilor lor şi vor să lase și resturile pruncilor lor.

Dar eu pentru dreptate mă voi înfățișa înaintea Ta, și nu mă voi sătura până când pe chipul meu nu se va vedea imaginea Ta.

Laudă lui Dumnezeu.

Ca și în psalmul 5, credinciosul îi cere atenția lui Dumnezeu, pretinde să fie ascultat, dar aici strigătul omului este rinnâh, care poate fi și strigăt de jale și strigăt de bucurie. Primele două versete pot fi contrase în fraza: Ascultă-mă că sunt sincer, auzi-mă că ești drept! Iar sinceritatea invocată aici este caracteristica omului credincios, opusă ipocriziei și lipsei de onestitate a celor necredincioși, descriși mai jos. Cu toate acestea, și necredincioșii par să o ducă bine pe lume, ba chiar uneori mai bine decât cei buni. De aici vine o întrebare pe care oamenii și-au pus-o dintotdeauna. Dacă păcătoșii trăiesc bine pe lumea aceasta, atunci de ce trebuie să ne mai obosim să fim buni? Iar răspunsul constă în separatia dintre lumea materială, a acelora pentru care totul este aici și acum, și lumea spirituală, a acelora care doresc o viață spirituală, o existență dusă în căutarea unei legături cu Dumnezeu. Finalitatea unei vieți bune, dusă conform Cuvântului lui Dumnezeu nu este bunăstarea materială, ci transformarea individuală, îmbunătățirea spirituală.

De aceea vedem și aici aceeasi progresie fizică a transformării credinciosului: inima, gura, pașii, mai exact interiorul, sufletul, dar și exteriorul, cuvintele, exprimate prin acțiuni, toate mișcările, relațiile cu semenii, totul se transformă în omul care alege Binele.

La polul opus se află "vrăjmașii", dușmanii credinciosului, păcătoșii, iar inimile lor sunt împietrite de grăsime, vorbesc plini de mândrie, se laudă pe sine, se complac în comportamentul lor fals și utilizează prefăcătoria ca mijloc de viață. Ei ar vrea să îl transforme și pe omul credincios într-unu de-al lor, de aici solicitarea acoperirii cu aripile Domnului, care trimite la metaforele paterne, adeseori utilizate în Psalmi. Dar Dumnezeu nu este doar protectorul fiiilor lui spirituali, el este și partenerul de luptă al credincioșilor. Ridică-te, din versetul 13, e un strigăt de luptă concret, e îndemnul pe care îl utilizează regii din Vechiul Testament pentru chemarea la bătălie.

Iar finalitatea acestui război dintre Bine și Rău transformarea omului după chipul lui Dumnezeu, adevărata recompensă a bătăliei este bunăstarea spirituală, înfrumusețarea sufletească. Cu lăudarea numelui lui Dumnezeu prin toate acțiunile noastre.