Ziua 15

(Un imn al lui David)

Doamne, apără și păzeşte, că Tu ești adăpostul meu.
I-am zis Domnului: Tu eşti Domnul meu, tot binele din mine, vine de Tine.
Domnul mi-a zis: Sfinţii care fac bine pe lume, pentru mine fac bine.
Dar dacă alergați după alţi dumnezei, vă va fi tot mai rău. Nu-mi trebuie jertfe de sânge, nici nu vreau să aud numele vostru.
Tot ce-mi trebuie am de la Tine. Tu, Doamne, îmi umpli farfuria şi paharul. Tu eşti Cel care îmi pregătești ce mi se cuvine.
Porția mea este bună, partea mea este minunată, moștenirea mea este unde trebuie.
Îl voi binecuvânta pe Domnul, că El mi-a dat înţelepciune; chiar şi în miez de noapte inima mea mă învață ce să fac.
Domnul este cu mine tot timpul, stă la dreapta mea ca să nu mă dezechilibrez.
De aceea inima mea e plină de veselie, gura mea e plină de bucurie, iar trupul meu e plin de pace.
Pentru că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu-l vei lăsa pe credincios să moară.
Îmi vei arăta calea vieţii; mă umple de bucurie că ești cu mine, să stau la dreapta Ta mă face fericit pentru totdeauna.


Supratitlul psalmului este un miktam al lui David, unde miktam a fost tradus fie ca fiind un cântec, un tip de muzică, fie drept rugăciune. Biblia de la 1688 transpune miktam cu scrisoare pre stâlpu a lui David, accentuând natura specială acestui psalm. Psalmul, care începe cu o introducere explicită, traductibilă cu Doamne, apără și păzește, la rândul ei o formulă adeseori utilizată în limba română, ce și cuprinde înțelesul deplin al primului verset - credinciosul îl cheamă în ajutor pe Dumnezeu, apoi laudă prezența Lui. De aceea este un imn de slavă adus Creatorului.
Versetele 2 și 3, însă sunt foarte greu de înțeles încă din Biblia ebraică, iar natura lor complexă provine din identificarea persoanei care vorbește, după cum se întâmplă de multe ori în psalmi, persoana I se schimbă rapid în persoana a III-a, singularul în plural și așa mai departe. Ca și în psalmul 1, versetul 2 folosește cuvântul asher, care este cel bun, cel binecredincios, omul care caută sfințenia. El este în centrul tuturor mesajelor Psaltirii. Problema este că, în versetul 3, cei credincioși, cei sfinți sunt etichetați cu numele de dumnezei, nu doar la plural, dar și fiind legați de identitatea divină.

Explicația poate fi aceea că Bunătatea, binele, toate cele bune pe care le are omul credincios sunt derivate de la Binele Absolut, care este Dumnezeu. Mesajul versetului este următorul: Nu am nimic bine, dacă nu vine de la Tine, nu știu să fiu bun, dacă nu am bunătate de la Tine, nu există nimic din ceea ce fac, care să fie al meu. Tot binele este al Tău, eu îl fac numai pentru că Te cunosc pe Tine. Iar cei care fac binele sunt, de fapt, manifestarea prezenței lui Dumnezeu pe pământ, prin aceasta sunt dumnezei cu delegare! Mesajul este extraordinar de puternic; cei care fac bine au parte de dumnezeire, pentru că, atunci când produc bunătate pe pământ canalizează o mică parte din esența lui Dumnezeu prin acțiunile lor!
De aici obligația de a ne separa de cei care au alti Dumnezei, a căror credință se manifestă prin valori materiale, nu prin cele spirituale. Darurile omenesti, exprimate în vechime prin jertfe de animale, astăzi exprimate prin tot felul de plăți către diverse instituții religioase, sunt inutile. Nici Dumnezeu nu ne răsplatește cu bunuri materiale, materiale altfel decât în măsura în care ne sunt trebuincioase sufletește

Remarcabilă este în versetul 5 posibila răsturnare a adresării, de fapt ambivalența persoanei care vorbește, acolo unde Dumnezeu parcă spune: nu-mi trebuie pe nimeni altcineva decât pe tine, omule credincios, răspunzând aproape cuvânt cu cuvânt mesajului de la început, unde credinciosul strigă, Doamne, nu cunosc alt Dumnezeu decât pe tine, ajută-mă. Finalitatea este aproape simetrică. Fă bine, iar eu voi fi deja acolo cu tine. Nu mai striga, nu te mai agita degeaba. Nu trebuie decât să lași Binele meu să curgă prin tine, de celelalte să nu te mai îngrjiești. Dumnezeu ne face porțiile, ne pregătește recompensa, nu trebuie să ne facem probleme în această privință.
Pe de altă parte, simpla apropiere de Dumnezeu conduce la schimbarea întregii ființe, de la minte (înțelepciune), la brațe (munca), inimă și vorbire. Acestea sunt căile vieții, ne învață psalmul, ca Dumnezeu să fie prezent în fiecare mișcare a vieții noastre.

În versetul 8, traducerea literală spune Dumnezeu este mereu înaintea ochilor mei, ceea ce nu face decât să sublinieze că fiecare moemnt, fiecare gest, fiecare comportament trebuie să fie făcut ca și când Domnul are fi acolo, ne-ar vedea clipă de clipă. Iar conviețuirea cu Dumnezeu duce la bucurie nemărginită, la fericirea desăvârșită.