Ziua 6

(Către dirijorul corului. Un cântec al lui David. Cu instrumente cu coarde, mai ales la harfă)

Doamne, nu mă pedepsi, nu te supăra, nu mă certa cu puterea Ta.

Fie-ți milă, Doamne, că sunt slab, vindecă-mă, Doamne, că mă doare până în măduva oaselor;

Sufletul meu tremură de frică, iar Tu, Doamne, ce faci? Ce mai aștepți?

Întoarce-Te, Doamne, la mine; vindecă sufletul meu, salvează-mă, pentru că ești bun și blând.

Dacă mor, cine va mai cânta, de fapt, în Iad cine te va mai lăuda?

Am obosit de atâta suspinat, noapte de noapte cu lacrimi patul l-am spălat, cearceaful l-am udat de atâta plâns am ajuns de nu mai văd bine, din cauza dușmanilor mei.

Dispăreți de lângă mine păcătoșilor, că Domnul aude plânsul meu.

Domnul a auzit cererea mea, Domnul a ascultat rugăciunea mea.

Rușine să vă fie, să vă fie frică, păcătoșilor. O să vă regretați când se va întoarce Domnul și o să vă facă de rușine cât de curând. Laudă lui Dumnezeu.

Acest psalm este cunoscut drept primul dintre psalmii penitenței. Încă din subtitlu vedem modificarea de ton. Sheminith este harfa cu opt corzi, specifică perioadei lui David. Ca în psalmii anteriori, schimbarea instrumentului muzical face parte din dinamica internă a mesajului, nu este doar o notație tehnică. Vocea din psalm devine patetică, nu se cântă cu fluiere sau cu tamburine, e un psalm al plângerii, făcut aidoma unei înfățișări smerite, omul vine cu ochii plânși. Credinciosul e nedormit, obosit, nu mai are unde și la cine să se ducă. Vedem cum ciupește corzile harfei scoțând sunete de jale.

De unde vine toată tulburarea aceasta? Din ispita păcatului, a fărădelegii, vedem cum credinciosul îi alungă pe cei care îl îndeamnă să facă răul, și, în schimb, îl cheamă aproape pe Dumnezeu. Gestul este următorul: Voi plecați, Tu vino!, iar această miscare dublă, de respingere a răului și de chemare a binelui e caracteristică învățăturii din psalmi.

Argumentul din versetul 6 sună ca un șantaj emoțional, e un gest care se adaugă disperarii inițiale cu care e strigat Domnul. Dacă mor eu, spune psalmistul, cine te va mai iubi, cine va mai cânta despre Tine, și strigă ca și când dependența este mutuală.

Psalmul, care începe ca o rugăminte disperată, într-un mod foarte sugestiv, se încheie cu acea rugaminte îndeplinită, încă o dată, Dumnezeu ascultă rugăciunile. Dar încheierea este și ambivalentă, pentru că în ea este conținută speranța că și pentru cei răi există salvare, dacă se rușinează de relele făcute, pot și ei să se vindece.